Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva continuă prezentarea seriei publicațiilor cercetătorilor din cadrul Compartimentului de Cercetare și Documentare în Studii Culturale. Astăzi este adusă în atenția publicului cartea „Istorie, Cultură și Cercetare”, vol. II, apărută la Târgovişte, editura Cetatea de Scaun, în anul 2017, sub coordonarea cercetătorilor științifici: dr. habil. Gherghina BODA, cercetător științific I și dr. habil. Dumitru-Cătălin ROGOJANU, cercetător științific III.
„Aflată la a II-a ediție, Conferința Științifică Internațională „Istorie, Cultură și Cercetare”, devine din ce în ce mai mult un eveniment apreciat de lumea muzeală, academică și științifică națională și internațională, care se prefigurează ca o manifestare de tradiție.
Al doilea volum al conferinței însumează un număr de 28 de lucrări, materialul care ține loc de prefață fiind scris de renumitul profesorul universitar Andrei Marga. Acest volum se caracterizează printr-o mare consistență, incluzând teme inedite, dar și perspective de cercetare temeinic documentate și abordări interdisciplinare.
Întrucât majoritatea lucrărilor au tratat diferite epoci istorice – medievală, modernă și contemporană -, structura de bază a volumului a rămas una cronologică, spre mijlocul și finalul demersului nostru științific realizând o împărțire pe domenii cum ar fi: patrimoniu cultural, filosofie-istorie, antropologie-etnografie ori relații internaționale.
În ecuația cărții un rol important l-au avut articolele colegilor din Republica Moldova, care au radiografiat cu originalitate și scrupulozitate diverse aspecte legate de cadrele didactice din învățământul superior din RSSM, de membrii Academiei de Științe a RSS Moldovenești în domeniul istoriei, de problema emigrării armenilor peste Nistru în România interbelică, sau de tragica deportarea a basarabenilor în Siberia (1949 și 1951), reconstituită prin releul istoriei orale, a memoriei supraviețuitorilor.

Lucrările acestui volum se caracterizează nu numai printr-o tematică diversă, ci și printr-o mare varietate de surse, cele arhivistice ocupând o pondere deosebită, ceea ce conferă o reală valoare științifică lucrărilor.
De asemenea, sugestiile pertinente și profesioniste ale conducerii Editurii „Cetatea de Scaun” din Târgovişte au fost determinante în publicarea acestui volum de o înaltă calitate, atât ca formă, cât și ca fond. Lecturarea unui asemenea volum poate deveni pentru cititor o provocare, o reflecție sau o plăcere în a afla lucruri cunoscute sau mai puțin cunoscute în tripletul istorie -cultură – cercetare”, menționează cercetător științific I dr. habil. Gherghina BODA și cercetător științific III dr. habil. Dumitru-Cătălin ROGOJANU, Compartimentului de Cercetare și Documentare în Studii Culturale a Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.
Volumul a fost prezentat de Lect.univ.dr. Enache Tușa în emisiunea „Cartea Zilei”Litoral TV, în 8 iunie 2017.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”
Deputat Carmen Holban a participat la Comitetul Executiv Național al Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD)