Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

ISU Dâmbovița: Accident rutier, pe DN 71 la Moara Nouă, o victimă a decedat

În data de 05 februarie 2021, în jurul orei 11:58, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, ce a avut loc pe DN 71 raza localității Moara Nouă, în care au fost implicate două autoturisme și un autocamion (TIR).

La locul evenimentului, s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Titu (cu o autospecială de intervenție, una de descarcerare și un echipaj de ambulanță SMURD), unde au acționat pentru descarcerarea unei persoane de sex feminin rămasă blocată în unul din autoturisme.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor la locul accidentului, având în vedere scurgerile importante de carburant și ulei pe carosabil.

La locul evenimentului s-au deplasat și două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița (SAJ).
Din nefericire, în urma evenimentului rutier a rezultat cinci victime, din care una decedată. Două victime au fost asistate medical la fața locului, una dintre acestea fiind transportată la UPU Târgoviște de un echipaj de ambulanță SAJ, iar celelalte două au refuzat transportul la spital.

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Distribuie acest articol Oficial Media
Share