Având în vedere reușita ediției precedente, actuala tabară de creație „Isverna – Colț de rai – 2021” își desfășoară lucrările în perioada 23.05 – 30.05.2021 și se vrea, atât din partea organizatorului (același) cât și a artiștilor de marcă (în numar de 18) nu o reeditare, ci o relansare a conceptului de creatie plas-tică, dar și experiență personală și trăire autentică.
Reuniți în ambianța frământărilor din vremea pandemiei (după instituirea relaxării), locația, natura, is-toria locurilor nu sânt tema, ci prilejul ca fiecare să problematizeze, să se evalueze, să creeze și să armo-nizeze cu ceilalți – ”școală” de up-gradare artistică ținând cont că avem de a face cu stiluri diferite și peri-oade de creație distincte din cariera participanților.
Dacă prima ediție a avut caracterul unui eveniment de explorare mirifică a regiunii, de aceasta dată se dorește revalorificarea valențelor de tradiție, peisaj și istorie în lucrări elaborate care să exprime spiritul locului în manieră postmodernă.
Deschisă la nou, tabăra de creație se dorește creuzet al plăsmuirilor de factură recentă, care să exprime rezultatul căutărilor fiecărui participant într-un cadru propice meditației, conceptualizării și transpunerii pe pânză, în piatră si imagine a unor trăiri prielnice.
Rezultatul acestui eveniment cu repetiție îl reprezintă creșterea cotei culturale a zonei Isverna, adevarat colț de rai, locație aflată sub auspiciile favorabile creției adânci, trainice pentru truditorii și iubitorii artei vizuale.
Iată, deci cum locația de sub Munții Cernei devine centru al efervescenței creatoare, un atelier de expe-rimentare a unor emoții și idei actuale, al unor stiluri germinative din creația fiecărui participant.
În încheiere, ne exprimăm optimismul în reușita derulării acestei tabere de creație și așteptăm cu ne-răbdare vernisajul expoziției care va avea loc în data de 30.05.2021 orele 1100 la Castelul Apelor (de Ar-tă), strada Crișan din Drobeta Turnu Severin.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice