Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă desfășoară campania națională de reducere a incidenței muncii nedeclarate și subdeclarată.
Acțiunea are ca scop diminuarea fenomenului muncii nedeclarate, identificarea angajatorilor care utilizează nelegal munca copiilor și a tinerilor, conștientizarea consecințelor sociale și economice pe care le produce munca fără forme legale, determinarea angajatorilor de a încheia forme legale pentru angajați și eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea de sancțiuni contravenționale corespunzătoare.
Reamintim faptul că persoanele care lucrează ”la negru” sunt lipsite de protecție socială, nu au siguranța muncii prestate, sau a unor venituri predictibile, garantate și, de cele mai multe ori, își desfășoară activitatea în condiții precare.
Munca nedeclarată presupune un risc și pentru angajator, întrucât acesta nu are posibilitatea legală de a-i responsabiliza pe muncitori pentru eventualele prejudicii produse și, nu în ultimul rând, bugetul de stat este prejudiciat prin sustragerea de la plata impozitelor și a contribuțiilor sociale.
În cadrul acestei campanii, pe parcursul săptămânii, care se încheie astăzi, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița a fost desfășurată o acțiune de control în domeniul fabricării produselor de brutărie și a produselor făinoase.
Inspectorii de muncă dâmbovițeni au controlat 29 de agenți economici, iar doi dintre aceștia au fost sancționați pentru că foloseau 2 muncitori care prestau activități fără forme legale de muncă. Pentru această faptă, au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 40 de mii de lei.
Au fost sancționate, cu amenzi în valoare totală de 4300 lei alte neconformități depistate, dintre care, cele mai frecvente au fost lipsa evidenței timpului de lucru, neacordarea repausului saptâmânal de 48 de ore consecutive, sau negarantarea în plată a salariului minim pe economie.
Lixandru Marius
Inspector Șef
Comunicat de presă ITM Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Gerul pune stăpânire pe România
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ziua în care „iarna se întâmpină cu vara” pică întotdeauna pe 2 februarie
Gerul pune stăpânire pe România
Curs Electrician în Construcții în Târgoviște organizat de Profesional New Consult