A.C.S. Străjerii Lupeni vă invită să parcurgeţi noi locuri, în paşi de alergare, în care se traversează fosta granița a României cu Imperiul Austro-Ungar şi o mare parte a domeniului schiabil, pe 8 octombrie 2022, începând cu ora 9.00.
Cursele cuprinse în concursul sunt cele de semimaraton – 23 km; Cros – 11 km și Cursa Copiilor.
STRAJA a împlinit 20 de ani de când a fost declarată stațiune turistică de interes local. 20 de ani de realizări, de investiții majore care s-au făcut de administrația locală, pe fonduri europene, pentru dezvoltarea domeniului schiabil, investiții private și cele ale Consiliului Județean Hunedoara, tocmai pentru a a crește adresabilitatea stațiunii, către un număr și mai mare de turiști.
Copaci, unii seculari, poieni smălțuite de flori, munți fumurii în zare, garduri acoperite de măceși înfloriți, mesteceni maiestuoși, margini de păduri umbroase… un drum pe care nu te saturi, să îl străbați.

Ești astfel vrăjit de peisajele care-ți taie răsuflarea și de aerul de munte, care te îmbie la o drumeție, alături de cei dragi, sau la practicarea sporturilor de anduranță, pe potecile și golurile alpine de aici, fiind numai bune,amenajate pentru astfel de activități sportive, inclusiv pentru mountainbike.

Ori poți urca cu telegondola, de unde poți vedea în zare crestele falnice ale munților Retezat.

Iar sus în stațiune, găsești cabane și vile colorate, pârtiile de schi care așteaptă zăpada și pe iubitorii sporturilor de iarnă și o instalație de cablu de ultimă generație.
” Ca în fiecare an , ne așteptăm că numărul de copii să fie într-un număr mare, astfel încât premiile pregătite pentru ei să le oferim pe podium, la toate cele 6 categorii de vârstă.

Avem și premiere în bani la open masculin și feminin la cele două curse, semimaraton și cros. Multumesc participanților, sponsorilor, voluntarilor și tuturor susținătorilor. Vă așteptăm și anul acesta să traversați în alergare locuri istorice cu peisaje care îți taie respirația la Maraton Straja 2023!” a ținut să transmit Georgeta Manolache, cunoscută și ca GETA MINERIȚA, organizatoarea evenimentului.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului