În perioada 12 – 16 mai, a.c., în cadrul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri s-a desfăşurat Cursul Special pentru Zona de Operaţii Afganistan, cu un efectiv de 23 de ofiţeri şi subofiţeri din Jandarmeria Română şi un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.
Obiectivul cursului l-a constituit antrenarea acestora în condiţii cât mai apropiate de realitatea teatrului de operaţii Afganistan.
Sub îndrumarea instructorilor din cadrul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, care au executat misiuni în Afganistan şi cu sprijinul nemijlocit al agentului principal şef Grigore Nicolae, din cadrul Centrului Medical Judeţean Tulcea, cursanţii au parcurs teme specifice de pregătire de specialitate, instrucţia tragerii şi pregătire sanitară în câmp tactic, atât din punct de vedere teoretic, dar mai ales practic aplicativ.
Pe parcursul acestui curs studenţii anului III din cadrul Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti au efectuat o vizită de informare – documentare, având ocazia de a asista în direct la antrenamentul contingentului.
În ultima zi a cursului toţi ofiţerii şi subofiţerii participanţi au avut ocazia de a executa un zbor de aclimatizare cu un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne pilotat de domnul comandor Dumitru Eugen.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Legea femicidului aprobată de Senat
15 milioane de euro pentru servicii comunitare alocate zonelor defavorizate
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață