După scandalul iscat de obligația carantinării la revenirea în țară, cât și ca urmare a inițierii unor petiții online care fac referirea la persoanele ce oferă servicii sociale la nivelul Uniunii Europene, aseară, ministrul de Interne Marcel Vela a reacționat prompt la solicitările venite de la românii din diaspora și împreună cu colegii din CNSU, au adoptat o nouă hotărâre, prin care, sunt exceptate de la măsura instituită, conducătorii auto și persoanele care-și desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă și prezintă un test negativ, la intrarea în țară.
HOTĂRÂRE C N S U nr. 48 din 08.10.2020,
privind stabilirea excepțiilor de la măsura carantinei ce se aplică persoanelor care sosesc în România din țărilor/zonelor de risc epidemiologic precum și pentru suspendarea zborurilor către acestea
?Art. 1 Se modifică art. 3 din Hotărârea CNSU nr. 36 din 21.07.2020 privind constatarea pandemiei de COVID-19 și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate pentru protecția populației și va avea următorul cuprins:
?(1) Sunt exceptate de la măsura instituită potrivit art. 2, următoarele categorii de persoane care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19:
….
….
?c) conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;
…..
…..
?v) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă, în domeniul asistenţei sociale în țările membre ale UE, dacă prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național;
Hotărârea va fi publicată pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, ISU,DSU, Guvern si în presă.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului