Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

La prima strigare- 60 milioane de euro pentru TERMOCENTRALA MINTIA

Principalii creditori ai producătorului de energie pe bază de cărbune controlat de stat Complexul Energetic Hunedoara (CEH), aflat în insolvență, au aprobat vânzarea termocentralei Mintia din cadrul sucursalei Electrocentrale Deva a Complexului, termocentrală retrasă din exploatare și închisă definitiv la începutul anului. Decizia a fost luată cu patru voturi PENTRU dintre cei cinci membri ai comitetului, singurul vot ÎMPOTRIVĂ fiind cel al  reprezentanților de la  Hidroelectrica.

Se confirmă astfel, cele spuse de senatorul social democrat Cristian Resmeriță într-o conferință de presă: ”Dacă nu este vândută, la următoarea licitație scade cu 30%. Punem un pariu, noi aici, că, la licitație nu se va prezenta nimeni, să scadă și iar să mai scadă” a spus senatorul hunedorean. 

Actul a fost contestat și de cei  din conducerea Sindicatului Solidaritatea Hunedoara: Mai întâi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a decis stoparea activității termocentralei Mintia și intrarea în conservare la începutul lunii martie 2021, lăsând în frig mii de oameni și rupând din sistemul energetic național o mie de MW de energie electrică. Termocentrala putea funcționa pe avizul de mediu până în decembrie 2021, iar decizia ministrului a fost de neînțeles. Acum, însă, a fost decisă vânzarea termocentralei la un preț de 60 de milioane de euro, în loc de 100 de milioane de euro, valoarea reală a activului. Cele 40 de milioane de euro au fost scăzute după ce ministrul Popescu a decis, în 9 decembrie, să o retragă din exploatare, transformând termocentrala în activ nefuncțional, care, evident, i-a înjumătățit valoarea”.

Printre cei interesați să preia Termocentrala de la Mintia se numără:  GSP Power, Turboenergy Power din Chișinău, ROMGAZ, cât și companii din Coreea de Sud și Israel. Grupurile energetice de la Mintia care însumau o putere instalată de peste 1.000 MW au fost oprite din funcționare în februarie anul trecut și intrate în conservare din primăvara anului 2021. Au fost retrase din exploatare și închise definitiv la începutul lui 2022. Centrala a fost pusă în funcțiune în  trei  etape: 1969 – 1971 (4 centrale de câte 210 MW), 1977 – a cincea centrală și în 1980 – grupul 6. Am scris de mai multe ori, și am adus în atenția opiniei publice, despre ceea ce s-a întâmplat la termocentrala  MINTIA.

Doar senatorul social democrat Cristian Resmeriță,  liderul de sindicat Cristian Istoc si  europarlamentarii Maria Grapini  și  Cristian Terhes au solicitat lămuriri vizavi de situația de la Mintia și viitorul acesteia.  

Consililul Județean Hunedoara a vrut  să preia Mintia atât pentru a o salva, cât și pentru a putea produce, pe lânga energie, și căldura pentru locuitorii Devei (aduceți-vă aminte că în iarna lui 2020  și 2021 zeci de mii de familii din Deva au stat în frig). Virgil Popescu a spus public atunci,  că dă pe gratis Mintia Consiliului Judetean Hunedoara, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Prin adresa nr. 12155/28.04.2021, ministrul energiei Virgil Popescu a cerut CEH „întreprinderea măsurilor necesare pentru stoparea poluarii și PUNEREA ÎN CONSERVARE, în siguranță, a termocentralei Mintia” . Efectul acestei cereri a fost închiderea Termocentralei Mintia, după peste 50 de ani de activitate, pe data 28 iunie 2021, ceea ce a dus la disponibilizarea a cca 700 de persoane și închiderea unei surse de cca 1200 MW de energie pentru România. Presa si sindicatul reprezentativ  au acuzat atunci că Mintia va fi taiată la „fier vechi”, cum s-a întâmplat cu alte fabrici. Conducerea CEH a dat un comunicat public, negând acest lucru. „În ciuda informaţiilor alarmiste şi rău-intenţionate vehiculate în diverse medii, Sucursala Electrocentrale Deva nu va fi tăiată şi vândută la fier vechi ci, DIN CONTRA, se doreşte repornirea acesteia, cu ajutorul unui investitor strategic, cu respectarea tuturor cerinţelor de mediu”, a aratat CEH în comunicatul de anul trecut. În paralel, Timmermans este la București, la o conferință pe energie, si cere public României să-și închidă exploatările carbonifere și termocentralele, ca să fie atinse „obiectivele ambițioase” utopice europene de decarbonizare.

Virgil Popescu – IUNIE 2021: “”Termocentrala de la Mintia nu se va tăia la fier vechi. Termocentrala de la Mintia – acolo se caută un investitor care să pună în loc cel puţin 800 de megawaţi – că sunt gaz, că sunt gaz cu hidrogen, că sunt orice altă tehnologie de producere în bandă – aia se va face. La fel se va întâmpla şi cu Paroşeni. (…)
Dar, ce să vedeți? În luna FEBRUARIE a anului 2021, deci cu luni de zile înainte de a anunță în spațiul public “schimbarea de strategie”, Virgil Popescu spunea într-o întâlnire că “… e praf Mintia, trebuie trecută pe gaz…avem fondul de modernizare”. Firma care a anunțat public, abia în iunie 2021, că “o va trece pe gaz” este chiar celebra firma GSP Power a lui Gabriel Comănescu, înființată în AUGUST 2020, deci DUPĂ băgarea termocentralei Mintia în insolvență. Firma lui Comănescu a primit O TREIME din sumele prevăzute în capitolul “Energie” al PNRR, adică 585 milioane de euro. O firmă cu ZERO activitate în domeniul producției de energie, condusă de un om cunoscut pentru modul în care își bagă propriile firme în insolvență pentru a nu-și plăti angajații, primește 600 MILIOANE de euro din PNRR, scriu și colegii de la profit.ro. Din păcate, însă, după Mintia-Paroșeni urmează și Turceni-Rovinari pentru că deja au fost înființate TOT în august-septembrie 2020 cel puțin încă două firme (ENERGY TRANSITION SRL si ENERGIE OLTENIA SRL) în care Gabriel Comănescu este implicat alături de celebrul senator PNL, Ion Iordache și Remus Vulpescu, fostul șef al Oficiului pentru Privatizare din Ministerul Economiei.

”Ați închis termocentrala Mintia, văduvind Sistemul Energetic Național de 1075 MW putere instalată și ați lăsat peste 25.000 de locuitori din Deva fără căldură și apă caldă, iar copilașii noștri fără căldură în sălile de clasă. După circa  nouă  luni de „conservare” a instalațiilor,  ați permis scoaterea din sistem a grupurilor energetice și tăierea la fier vechi a termocentralei. Sunteți un mare mincinos când spuneți că TERMOCENTRALA MINTIA nu se vinde la fier vechi și SE VA CONSTRUI UN GRUP DE 840 MW pe gaz natural. De ce zace în birourile Ministerului ENERGIEI din 22.05.2019, AVIZUL CTE al Ministerului privind construirea unui grup de circa 400 MW pe amplasamentul termocentrale Mintia, SF realizat de concernul japonez KANSAI ITOCHU? De ce ați închis termocentrala Mintia dacă în data de 22.12.2020 TRIBUNALUL HUNEDOARA a ANULAT SANCȚIUNEA DE SUSPENDARE A ACTIVITĂȚII TERMOCENTRALEI? De ce nu ați închis și termocentrala de la GOVORA care face obiectul aceleiași cauze europene pe care ați invocat-o ca să închideți termocentrala Mintia? De ce nu închideți imediat toate grupurile energetice pe cărbune și gaz din România care după 17.08.2021 nu mai îndeplinesc cerințele DECIZIEI COMISIEI EUROPENE 1442/2017 și în mod ilegal funcționează,  fără să dețină AUTORIZAȚII INTEGRATE DE MEDIU? Aveți un tupeu incredibil și mințiți la televizor cu atâta nerușinare. Aștept un răspuns, domnule ministru!” a întrebat  Dobrei Gheorghe.

Acum, termocentrala, cu siguranță, va încăpea pe mâna „băieților deștepți” din energie, care o vor moderniza cu ajutorul milioanelor de euro din PNRR.

În contextul actual, al conflictului din Ucraina şi a amânării proiectului „Green Deal” de decarbonizare, la sugestia comisarului european Frans Timmermans, de a se putea folosi în continuare cărbunele, s-ar putea reporni termocentrala, în cel mai scurt timp posibil, fiindcă instalațiile sunt conservate, iar centrala încă face parte din Complexul Energetic Hunedoara.  Întrebându-i, tranșant, atât pe ministrul Energiei, cât și pe premierului Ciucă: ”De ce nu s-au început demersurile de repornire a Termocentralei Mintia?!”, Maria Grapini și-a exprimat speranța că vor fi identificate, cât mai repede cu putință, soluții  în  acest caz.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share