Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

La TROFEUL STRAJA “King of the Hill”  rămâne Octavian Ciovică

După succesul categoric din ediția anului 2022, a venit rândul ediției din acest an să fie cucerită  din nou, de brașoveanul Octavian Ciovică, care,  aflat la comenzile Radicalului SR8 Evo și-a învins fără emoții adversarii, preluând astfel șefia categoriei II cu numai două etape rămase, până la final.

Publicul numeros care  și-au susținut a fost cu adevărat impresionant, numărul acestora ridicându-se la câteva mii, vremea frumoasă fiind un atuu, în acest sens,  iar  atmosfera incredibilă, încurajările și aplauzele fac parte din pulsul motorsportului.

După ce și-a trecut în cont victoria tuturor celor  cinci  manșe ale zilei precedente,  TAVI CIOVICĂ  a continuat în aceeași manieră și de-a lungul zilei decisive, adjudecându-și supremația și celor patru urcări desfășurate în ziua de duminică  inclusiv pe cele două,  care i-au adus a treia victorie a sezonului național de viteză în coastă.

Dat fiind faptul că pilotul de sub Tâmpa a stabilit timpul de referință în toate cele  nouă  urcări, acesta a obținut și titlul de “King of the Hill” al traseului în lungime de aproape 5 km, cel mai bun timp al său fiind de 2:54,990 obținut în prima manșă de concurs

Cu două etape rămase până la finalul sezonului din CNVC, Octavian revine în fotoliul de lider,  de unde speră să nu mai coboare.

Nici Dominic Marcu n-a renunțat nici măcar o secundă la lupta din vârful ierarhiei absolute a etapei hunedorene, urcând pentru a doua oară consecutiv pe poziția a treia  la OPEN  bifând și o nouă victorie în cadrul categoriei turismelor electrice.

Locul secund în clasamentul absolut, dar și în cel al categoriei II  i-a revenit lui Emil Ghinea, care astfel ratează șansa de a se distanța în clasamentul, unde luptă să devină campion.

Totuși, în cele două etape rămase acesta poate produce surpriza, detronându-l pe campionul în exercițiu.

Cu victorii au încheiat  TROFEUL STRAJA și sportivii:  BOGDAN CUZMA  la Grupa 3;  OVIDIU PONEA  la Grupa 4; Andrei Precup la Grupa 5;  CRISTI SUGAR la Grupa 6; Cosmin Petre la Grupa 7; Peter Pasko la Juniori;  Valentin Olteanu la debutanți;  Dominic Marcu la Electrice. 

”Straja, a fost o plăcere! Acum că s-a încheiat și această etapă,  nu pot decât să mă bucur că am avut această ocazie, că am revenit pentru două zile într-un campionat de care mi-era dor, că am revăzut oameni cunoscuți și dragi mie, și că a fost o atmosferă atât de faină, cu multă lume prezentă, atât pe probe cât și în parcul de service” a ținut să transmită Bogdan Cuzma, unul dintre câștigători.

În ceea ce privește lupta modelelor cu pașaport istoric, Eduard Tontsch rămâne neînvins în cele patru prezențe ale sale de până acum, fiind foarte aproape de a-și adjudeca titlul național.

Podiumul absolut al CNVCI a fost completat la Trofeul Straja de Marius Băltățeanu și Mihai Alexandescu.

” Sunt pentru al doilea an aici și pot spune că etapa de la Straja este a doua casă a mea, sunt din Sinaia  și tot dintr-o stațiune montană de schi, am practicat de mic acest sport, de performanță.Din păcate, în acest an, etapa de la Sinaia nu s-a ținut și pot spune că etapa mea de casă este cea de la Straja. am venit bucuros și emoționat să particip la această etapă, pentru că foarte multă lume de aici, mă susține, este un sentiment foarte plăcut să fiu aici.

Traseul este unul tehnic, cu o diferență de nivel mare, de aproximativ 500 m, un traseu lung, de peste cinci kilometric , cu foarte multe viraje, multe tehnice și aici, nu poți să greșești, traseul este îngust . de viteză și tehnic și nu poți face erori. Asta înseamnă un stres mai mare  de a concura, dar ne-am descurcat foarte bine , la categoria mașinilor  am ajuns pe locul întâi, până acum , iar la general și cu toate prototipurile,  suntem pe locul al treilea.

Putem spune că avem o premieră și pentru România, ca o mașină electrică să vină în top trei, la general , am bătut foarte multe recorduri  și asta mă bucură foarte mult. Și nivelul de stres este foarte mare, dar când vâd atâția oameni alături de mine, fanii, localnicii, mă simt foarte bine, îmi dau o energie pozitivă. Le mulțumesc tuturor și abia aștept etapa de anul viitor, mulțumesc Lupeni, mulțumesc Straja!” a ținut să declare și Dominic Marcu, care a concurat cu un  model Tesla 3 Performance.

Prin tot ceea ce face Domnic își dorește  să aducă în prim-plan şi mesajul de sustenabilitate, cu privire la protejarea mediului înconjurător, fiind foarte bucuros să concureze în zonele montane,  pe care le îndrăgeşte, atât de mult.

Ediția din acest an a competiției hunedorene a fost cofinanțată de  Consiliul Județean Hunedoara și Primăria Lupeni cu sprijinul Asociației   PRO STRAJA .  Evenimentul  a fost  organizat de FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE AUTOMOBILISM SPORTIV  în parteneriat cu AUTO BLIC  și ACS Auto-Moto-Retezat.

Pentru buna organizare a etapei a V a a campionatului, primarul municipiului Lupeni Lucian Resmeriță

transmite:  ”felicitări tuturor câștigătorilor, participanților și susținătorilor și mulțumește Poliției Rutiere Lupeni;  IJJ Decebal Hunedoara, Poliția Națională, Poliția Locală Lupeni, Salvamont Hunedoara și Salvamont Straja Lupeni;  ISU HUNEDOARA;  senatorului Cristian Resmeriță;  președintelui Consiliului Județean Hunedoara- Laurențiu Nistor, administratorului public al CJHD-  Costel Avram directorului  Ioan Ștaier DGAMPTHD; Asociația PRO STRAJA  și Bela Stoica”.

https://www.facebook.com/angella.dumitrascu/videos/688946696433049/

Distribuie acest articol Oficial Media
Share