Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Lazarev: Supărările pe destin și neacceptarea acestuia reprezintă drumul către autodistrugere

”Vocea și ochii transmit foarte bine starea unui om. Una dintre amicele mele, după moartea unui actor celebru, mi-a împărtășit:
– Cu câteva luni înainte ca acest lucru să se întâmple, am înțeles că lui nu-i este dat să trăiască mult.
– În ce mod? am fost eu curios.
– El avea privirea stinsă. În ochi nu exista viață.
M-am gândit atunci la faptul că, de obicei, destinul îi dă semne omului. Doar că noi nu suntem mereu atenți la ele. Uneori, un semn vine sub forma unei boli care semnalizează o lipsă de bunăstare în suflet și ne îndeamnă să ne schimbăm.
Cu ceva timp în urmă, eram în Spania într-un cerc de prieteni și, brusc, unui bărbat i s-a făcut rău – începuse să aibă niște dureri puternice în regiunea lombară. Am întrebat-o pe prietena lui rusoaică dacă are demult asemenea dureri.
– Deja de câțiva ani, a spus ea. Aceste dureri sunt ceva în genul radiculitei. El însuși este medic, dar nu poate face nimic în această privință. Care este cauza?
Reducerea energiei vitale esențiale, am răspuns eu. Un om are minimum două tipuri de energii – exterioară, care are legătură cu corpul fizic și o energie profundă, care are legătură cu corpurile subtile. Aceasta este numită „chi” în China, iar în India – „prana”.

Din punctul de vedere al medicinii orientale, principala energie vitală este situată în prima chakră, care are legătură cu sistemul uro-genital. În momentul în care energia din rinichi scade, atunci apar dureri în regiunea lombară, în coccis.

Medicii cred că radiculita are legătură cu atingerea unui nerv. Însă, în realitate, cauza radiculitei o reprezintă scăderea energiei vitale. De obicei, radiculita sciatică are legătură chiar cu acest lucru.
– Ce îl așteaptă pe spaniolul meu peste câțiva ani? a întrebat femeia.
Energia vitală are legătură cu sufletul. Dacă în suflet există o oarecare lipsă de bunăstare, energia scade. Mai întâi, organele sistemului uro-genital își pierd energia, iar apoi, și alte organe ale corpului. Pot începe boli cronice grave.
În această vară, iar am nimerit într-un cerc de prieteni cu un cuplu pe care-l cunoșteam. Spaniolul nu arăta prea bine, mergea cu un baston.
– Cum stă cu sănătatea? Am întrebat-o eu pe prietena lui.
– Foarte rău, a oftat ea. A fost nevoit să-și dea demisia. El are probleme cu articulațiile, oasele au început să i se descompună.
– Nu vreau să mă ocup cu diagnosticarea, dar haideți să încercăm să-i dăm o șansă, am propus eu. Mai mult ca sigur, o asemenea pierdere de energie este rezultatul unui stres foarte puternic pe care l-a avut. Se pare că el a avut câteva evenimente în viață pe care nu a putut să le accepte și continuă să lupte cu voia Divină în mod subconștient.
Supărările pe destin și neacceptarea acestuia reprezintă drumul către autodistrugere. Totuși, la nivel subtil, o supărare reprezintă o crimă. Și, deoarece destinul include în sine mai mult decât o singură viață a omului, atunci supărarea pe destin reprezintă o tentativă de a te ucide pe sine nu doar în această singură viață.
– Lasă-l să-și revizuiască viața, lasă-l să-și amintească și să accepte tot ce s-a întâmplat cândva. Și lasă-l să-i ierte pe toți, inclusiv pe sine însuși și propriul destin.
– Dar ce anume să-și amintească? a rostit femeia. El nici acum nu poate să-și ierte soția de care a divorțat acum 15 ani.
Pentru ce nu o poate ierta?
– Pentru moartea unicului său fiu. Frumosul și inteligentul său fiu a făcut un accident de mașină acum zece ani.
– Atunci lasă-l să încerce să-și ierte soția pentru început.
– Dar este sigur că a iertat-o. El s-a străduit s-o ierte într-adevăr, se ducea la biserică… a dat agale din mână femeia.
– Păi, el a iertat-o, dar sufletul lui nu a iertat-o. O singură tentativă sau două de căință și iertare sunt insuficiente.
Pentru ca emoția noastră superficială să pătrundă în adâncul subconștientului, aceasta trebuie să se repete de sute și sute de ori sau să fie foarte puternică. Iar, pentru a o neutraliza în subconștient, de asemenea, sunt necesare sute de încercări. În plus, acest lucru este doar prima etapă. Iar apoi este necesar să-ți schimbi caracterul în așa măsură încât să nu mai faci o greșeală atât de mare în cazul în care o asemenea situație se repetă.
Schimbarea caracterului este un proces destul de chinuitor. Unul dintre principalele semne ale orgoliului este lipsa dorinței de a te schimba, incapacitatea de a-ți schimba atitudinea față de ce se întâmplă. Orgoliul înseamnă lipsa de înțelegere a faptului că voia Divină funcționează mereu spre binele „Eu-lui” nostru suprem, în favoarea salvării contactului nostru cu „Eul” suprem, chiar dacă „Eul” nostru din țărână este ofensat prin boli, nenorociri și chiar prin moarte.
Suferințele ar trebui să nu ne îndemne la ură, ci la iubire. Eșecurile și pierderile nu trebuie să ne îndemne către supărări și tristețe, ci spre schimbări și dezvoltare.
Unul dintre principalii dușmani care stau în calea armoniei sufletești și fizice – noțiunea de orgoliu mitic. Un anumit înger a devenit mândru. Doar atât. Iar oamenii au probleme din această cauză….”
S.N. Lazarev
Fragment carte ”Vindecarea sufletului”
Citește și:
Distribuie acest articol Oficial Media
Share