Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Lazarev: Căința este primul pas către îmbunătățirea caracterului

”Deoarece valorile oamenilor s-au schimbat în mod fundamental, cel mai important lucru devenind nu viața, nu bunăstarea, ci sufletul nemuritor, iubirea veșnică, atunci au apărut noi perspective pentru schimbarea omului. De aceea, Iisus Hristos i-a ajutat pe oameni să se vindece de bolile cele mai grave, deoarece cu ajutorul iubirii se poate vindeca orice. Păcatul înseamnă pierderea iubirii. Iisus i-a învățat pe oameni să iubească, punând bazele pentru vindecarea oricăror boli și pentru mântuirea de orice păcate.
Din păcate, discipolii lui Iisus erau păgâni, iar ucenicii lui nu știau să scrie, știind să scrie și să citească doar Iuda, frații lui Iisus Hristos și discipolul său, apostolul Pavel care nu l-a văzut niciodată pe Iisus Hristos, nu a vorbit cu el și, de aceea, acesta nu a putut înțelege pe deplin esența Creștinismului. Apostolul Pavel a propovăduit printre păgâni, fiind nevoit să adapteze Creștinismul la modul păgân de gândire. Din acest motiv, alterările erau firești în Creștinism unde, în mod inevitabil, a pătruns păgânismul. Cu toate acestea, apostolul Pavel a înțeles în mod corect aspectele importante ale Creștinismului: că scopul unui om nu consta în bunăstarea și respectarea strictă a poruncilor, ci în iubirea și schimbarea caracterului, ceea ce a fost genial, deoarece a permis Creștinismului să supraviețuiască.
Însă Pavel a propovăduit păgânilor și dacă nici evreii, care aveau cea mai înaltă cultură, nu l-au putut înțelege pe Iisus Hristos, atunci ce să mai vorbim despre idolatri.
Din acest motiv, noi observăm același Iudaism în Catolicism și Ortodoxism: omul este păcătos, între el și Dumnezeu există o prăpastie de neînvins, iar omul nu poate aspira către Dumnezeu și să se asemene Lui; omul trebuie să se căiască și atunci poate va fi iertat și salvat.
În acest sens, trebuie să recunoaștem că nivelul Ortodoxismului și al Catolicismului este sub cel al Iudaismului, deoarece în Iudaism omul recunoaște faptul că sufletul este dat de la Dumnezeu, ceea ce înseamnă că oamenii sunt Divini în esența lor și păcătoși totodată.
Cuvântul „poruncă” înseamnă „legământ”. În Iudaism, Dumnezeu încheie un legământ cu poporul Israelului: „dacă veți păstra iubirea pentru Mine, dacă veți urma legile Mele, dacă veți păzi poruncile Mele și le veți împlini, vă voi trimite ploi la vreme, copiii vi se vor naște sănătoși și veți avea noroc”. Un legământ este un parteneriat. Cu alte cuvinte, în Iudaism omul colaborează cu Dumnezeu, interacționează cu El, însă în Catolicism și Ortodoxism, un credincios este un rob al lui Dumnezeu, iar un rob nu are dreptul să comunice cu stăpânul lui, fiind nevoit să-i execute instrucțiunile cu supunere și, de aceea, este greu să vorbim despre iubire într-un astfel de caz.
De aici reies următoarele: viziunea păgână asupra lumii a Greciei Antice, adaptarea primelor idei creștine conform gândirii sclavagiste că omul este un rob, că el nu se poate asemăna Lui Dumnezeu și că nu poate aspira către El, ceea ce înseamnă că omul nu-l poate iubi pe Dumnezeu (omul este un rob, el nu se poate asemăna Lui Dumnezeu, nu poate aspira către El și, de aceea, nu-L poate iubi pe Dumnezeu) au dus la faptul că, deși s-au dezvoltat ca formă, Ortodoxismul și Catolicismul au început să-și piardă puterea ca și conținut.
Creștinismul inițial se deosebea de învățăturile lui Hristos, neexistând nicio dialectică pe care Hristos o predica. Din această cauză, Creștinismul a intrat într-o criză și s-a scindat în Catolicism și Ortodoxism în care, de asemenea, nu exista această dialectică. Prin urmare, aceasta concepție a unității omului cu Dumnezeu s-a pierdut. Într-adevăr, cu două mii de ani în urmă, era dificil să ne imaginăm că omul este păcătos, imperfect dar, în același timp, Divin în esența sa. În gândirea oamenilor nu exista noțiunea de trinitate, la fel cum nu exista nici cea de dialectică. Pe atunci se considera că un om fie este fără de păcate, fie un păcătos, un rob și absolut imperfect. Dacă, în urmă cu două mii de ani, unui om i s-ar fi spus că este Divin în esență, atunci el ar fi crezut despre sine că este Dumnezeu, ceea ce ar fi dus la diavolism.
Am auzit că unul dintre cele mai mari păcate în India este să te consideri pe sine un zeu. Acest lucru amintește de comportamentul unei celule canceroase, așa cum am scris și mai înainte. Omul, care nu înțelege legile Universului, care nu poate să păstreze contrariile în suflet, care nu are un monoteism în suflet, este un păgân. Acesta nu își poate imagina că omul este imperfect și păcătos la exterior, dar totodată pur și Divin la interior. Din păcate, nici în prezent oamenii nu pot să conștientizeze acest lucru.
Am fost nevoit de multe ori să discut cu pacienții mei și să-i corectez, explicându-le că noțiunile despre care eu vorbesc sunt diferite de ideile noastre obișnuite. În momentul în care eu spuneam: „Revizuiți-vă propria viață și, prin căință, eliminați pretențiile față de sine și față de alții”, oamenii credeau că sensul căinței este cel de autoflagelare și autoculpabilizare și, în momentul în care ei se căiesc, adresându-se lui Dumnezeu, atunci trebuie să-și ceară iertare de la El ca de la o persoană, pentru ca Dumnezeu să nu-i pedepsească. Însă eu le explicam faptul că sensul căinței este schimbarea atitudinii față de trecut. Când noi ne schimbăm atitudinea față de trecut atunci, într-o oarecare măsură, ne schimbăm și caracterul. Cu alte cuvinte, căința este primul pas către îmbunătățirea caracterului.
Sensul căinței nu este autoculpabilizarea, nu înseamnă să vă direcționați energia către propria distrugere, ci să deveniți mai buni și să nu mai faceți ce ați făcut înainte. Astfel, primul pas este revizuirea propriei vieți – căința, iar al doilea pas – schimbarea caracterului, cu alte cuvinte, atitudinea față de sine și față de alți oameni….”
S.N. Lazarev
Fragment carte ”Sănătatea omului”
Distribuie acest articol Oficial Media
Share