Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Lucrările la noua Autogara din Târgoviște se apropie de final

Primarul municipului Târgoviște, Daniel Cristian Stan a făcut astăzi o vizită de lucru pe șantierul Depoului situat pe Calea Ialomiței. Investiția are un stadiu de 85% și până la finalul anului va fi dată în folosință. Edilul a precizat că se mai lucrează la încă două autogări pe Șoseaua Găești și pe Bulevardul Unirii, urmând a mai fi depuse alte două proiecte pentru transportul alternativ – piste de biciclete și alei pietonale în zona Șanțului și Valului Cetății.

La eveniment au fost prezenți viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu și city manager, Gabriel Boriga.

Declarații pe larg din conferința de presă:

  • ”Ne aflăm la singura autogară publică construită după 1989, va fi una dintre cele mai moderne investiții de acest gen și sper ca până la finalul anului să încheiem lucrările.
  • Autogara va cuprinde facilități foarte importante pentru călători. Un depou de parcare a celor 40 de autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid pe care le avem în acest moment în transportul public local. Și aici va fi și sediul operatorului de transport al municipiului Târgoviște, investiția valorează 54 de milioane de lei (aici intră și străzile care au fost reabilitate, plus stațiile de călători care urmează să fie aduse în municipiul Târgoviște, până la finalul anului, sperăm noi, cel puțin 20 să fie date și în folosință).
  • Toate stațiile vor fi monitorizate video, vor avea sisteme de informare pe bază de panouri în tehnologie LED, va fi implementat în plus și un sistem de management flotă, cu aplicații multiple.
  • Cele 3 stații de capăt de traseu vor fi prevăzute cu sală de așteptare, info point, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, o cameră mama și copilul, sistem de ticketing, cel puțin 30 de locuri de parcare, inclusiv pentru taxi si persoane cu dizabilități.
  • Facilități autogară: spălătorie, service-ul este oferit de firma Mercedes, hală de reparații care răspunde celor mai exigente necesități, zona administrativă, logistică.
    Zona va putea fi folosită ca o parcare pentru cei care vin în Târgoviște și ulterior să folosească mijloacele de transport în comun. Aceasta este și concepția UE pentru viitor, cei mai mulți bani vor veni tot către zona de mobilitate urbană.

Luni am reușit să depunem pe PNRR 14 investiții cu o valoare totală de 180 de milioane de lei

Este vorba de clădiri rezidențiale care vor cuprinde lucrări de anvelopare, reabilitare, plus eficientizare energetică la clădirile publice și aici discutăm de 10 unități de învățământ (schimbare tâmplărie, energie regenerabilă).

  • Vrem ca în această perioadă să accesăm cât mai multe surse de finanțare, indiferent că discutăm de PNRR, de POR sau de Programul guvernamental de anvelopare a blocurilor.
  • Este un apel către Asociațiile de proprietari, administrația locală nu poate depune un proiect pe un bloc dacă nu este mandatată de către Asociația de proprietari pentru că blocurile sunt proprietate privată.
  • Se pot oferi mai multe detalii la Direcția Managementul proiectelor pentru cei care sunt interesați”, a explicat Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

Vezi și ALBUM FOTO pe pagina de facebook Oficial Media.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share