Pe 6 aprilie, președintele Grupului S&D, Iratxe García Pérez, s-a alăturat candidatului comun al socialiștilor, Nicolas Schmit, cancelarului Germaniei Olaf Scholz, prim-ministrului României Marcel Ciolacu și președintelui PSE, Stefan Löfven, în cadrul conferinței „Suntem împreună pentru Europa noastră” care a avut loc în Bucuresti, România.
„Trăim un moment crucial, care necesită decizii care să fie la înălțimea provocărilor cu care ne confruntăm. Cu două luni înainte de alegerile europene, social-democrații sunt convinși că soluția la problemele cu care ne confruntăm are o singură rețetă, o Europă mai echitabilă, mai socială și mai verde. Polarizarea și populismul extremei drepte reprezintă doar o amenințare pentru proiectul nostru european. La București am lansat propunerile noastre pentru o Europă a dialogului și a păcii” a transmis în discursul său, președintele social democraților din P.E.
Social-democrații europeni susțin aderarea completă a României la spațiul Schengen, creșterea nivelului de trai al românilor și egalitatea de șanse în Europa, pentru toți locuitorii ei.
”Dacă nu îți susții propria țară, cred că nu meriți, să o reprezinți!”
”Încep o nouă campanie, cu gândul de a continua munca de susținere a României, a românilor în PE. Am cele mai multe rapoarte asumate pentru care am condus negocierile instituționale( trilog între Parlament, Consiliu și Comisia Europeană) unde am putut să impun amendamente importante pentru România. Doresc să continui munca în Comisia Piața internă și Protecția consumatorilor al cărei Vicepresedinte sunt, pentru a cere Comisiei Europene și Consiliului drepturi egale cetățenilor din cele 27 de state, subvenție egală pentru fermieri, tratament egal românilor atunci când lucrează în alt stat, definitivarea intrării României în Schengen și pentru acest obiectiv, am peste 50 de interpelări adresate Comisiei Europene. Și, pe lângă Rezoluțiile votate în PE, am mai multe cereri scrise Comisiei Europene de somare a Austriei, conformm Tratatului, de a plăti pentru încălcarea Regulamentului în funcțiune, fără temei juridic.
Vreau să continui promovarea brandurilor românești, prin organizarea de expoziții și Conferințe în Parlamentul European, să promovez tradițiile și cultura românească prin acțiuni pe care le pot organiza în Parlamentul European, așa cum am făcut și în mandatele trecute. Cred că cei aleși în PE trebuie să aibă un singur proiect, indiferent de pe ce listă de partid vin: Țara, România! Dacă nu îți susții propria țară, cred că nu meriți, să o reprezinți! Eu sunt mândră că sunt româncă, reprezint România cu mândrie, cu demnitate și curaj și este o mare onoare, să pot reprezenta românii în UE și oriunde, în lume!” a transmis europarlamentarul Maria Grapini, unul dintre cele mai active voci, care s-au auzit în PE, candidatul social democrat.
”Vom trimite în Parlamentul European cel mai mare număr de europarlamentari români”
”Pornim, de la București, valul social-democrat în Europa. Extremiștii vor să nu mai avem bani europeni. În timp ce ei se filmează pe rețele sociale, noi protejăm fermierii și locurile de muncă. Partidul Social Democrat continuă să facă echipă cu social democrații europeni pentru o Uniune Europeană care să redevină motorul dezvoltării și bunăstării pentru cetățenii săi. După 20 de ani de conducere de dreapta, Europa are nevoie de mai multe politici sociale. Are nevoie de umanizare.PSD este cel mai mare partid din România şi pentru că îi avem alături de noi pe cei mai importanți lideri social-democrați europeni, de aceea este important să ne susţineţi, pentru ca în viitoarea Comisie Europeană şi în viitorul Parlament European să avem mai mulţi lideri în zona noastră, pentru că doar prin unitate şi coeziune Europa poate să fie puternică şi pentru acest lucru ne trebuie şi reprezentativitate, ”a spus premierul Marcel Ciolacu, în cadrul reuniunii.
Cancelarul german Olaf Scholz a vorbit la reuniunea PES despre rolul jucat de România pentru securitatea Europei, în condițiile în care Rusia a atacat Ucraina.
”Sunt recunoscător pentru rolul jucat de România pentru securitatea Europei”
„Germania şi România legate de o prietenie strânsă. Acest lucru este în mod special evident atunci când ne confruntăm cu provocările timpurilor noastre împreună. Cea mai mare ţară din Europa a atacat cea de-a doua ţară ca mărimea continentului fără motiv(…) Sunt recunoscător pentru rolul jucat de România pentru securitatea Europei. Contribuţia ţării dumneavoastră ca principal contributor în brigada multinaţională în care cooperăm strâns consolidează securitatea pe flancul de sud-est al NATO şi securitatea Europei în întregimea sa. În ultimii 17 ani România a fost un membru mândru şi important al Uniunii Europene. Această decizie, luată în sfârşit, să urăm bun venit României în spaţiul comun Schengen, în sfârşit, s-a produs. Târziu, dar pe deplin meritat. Partidul meu, SPD, a sprijinit întotdeauna accesul României la zona Schengen. Nu există state membre ale Uniunii de primă clasă sau de a doua clasă. Suntem cu toţii o Europa unită”, a afirmat Olaf Scholz.
„România este o țară esențială în Uniunea Europeană, o țară esențială și pentru că politicile dvs. s-au schimbat și România a ajuns să își asume acest rol principal de a ne garanta și securitatea europeană. Ne bazăm în foarte mare măsură pe o Românie puternică și democrată, ” a conchis Nicolas Schmit, candidatul PES la preşedinţia CE .

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviștenii pot scăpa de penalitățile la taxe și impozite dacă își achită restanțele până la 31 octombrie 2025
Nu mai accepta să te supui, dacă nu te simți bine în familia ta
Care sunt caracteristicile unei familii toxice. Control excesiv, manipulare, lipsa de empatie