În zilele ce urmează, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, la manifestările cu public numeros, ce se vor desfășura în zona de competență.
Jandarmii Grupării Mobile Timișoara sunt la datorie, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale, alăturându-se participanților la rugile organizate mâine, 26 octombrie a.c., în localitățile Satchinez și Cărpiniș din județul Timiș, unde vor avea loc activități cultural-artistice prilejuite de sărbătoarea religioasă „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”.
Efective de jandarmi vor fi prezente și la competițiile sportive organizate în zona de competență, pentru ca acestea să se desfășoare în condiții de siguranță, astfel:
- Vineri, 27 octombrie, începând cu ora 15.00, pe Stadionul Carani, se va desfășura meciul din Liga a III-a de fotbal, dintre echipele S.Phoenix Buziaș – S.S.U. Politehnica Timișoara;
- Sâmbătă, 28 octombrie, începând cu ora 15.00, pe Stadionul AS Peciu Nou se va desfășura meciul din Liga a III-a de fotbal, dintre echipele S.C. Peciu Nou – FC Bihor Oradea.
Manifestați atenție față de indicațiile organizatorilor, supravegheați copiii, dacă aceștia vă însoțesc la activități, acordați atenție bagajelor și evitați implicarea în situații care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică.
În cazul în care sunteți martorii unor incidente, sau dacă aveți nevoie de ajutor, solicitați cu încredere sprijinul forțelor de ordine prezente, sau apelați numărul unic de urgență 112.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara