Vara își face deja simțită prezența, fapt pentru care tot mai mulți dintre noi îşi doresc să găsească locul ideal pentru a se răcori. Mersul la scăldat în locaţii neautorizate poate fi însă extrem de periculos. În fiecare an, copii, tineri și chiar adulți care știau să înoate, și-au pierdut viața fie pentru că nu a fost nimeni lângă ei care să le sară în ajutor, fie pentru că s-au hazardat în ape înșelătoare.
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente cu consecințe tragice în timpul desfășurării acestor activități recreative, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara, recomandă:
• frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
• respectaţi întotdeauna recomandările salvamarului/administratorului locului de agrement;
• evitaţi scăldatul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare; cel mai indicat este să nu vă aventuraţi să vă scăldaţi, dacă nu înotaţi bine;
• evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;
• nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe platforme, poduri sau alte elemente de construcţii;
• nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare;
• nu vă aventuraţi în apă când sunteţi în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte.
De asemenea, părinţii, bunicii şi tutorii legali ai copiilor, trebuie să respecte următoarelor măsuri pentru prevenirea riscului de înec al minorilor :
• nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziţionate special pentru cei mici ori în cadă;
• urmăriţi continuu, comportarea copiilor în apă: nu vă lăsaţi distraşi de alte activităţi şi nu vă întoarceţi nicio clipă cu spatele la aceştia. Nu uitaţi că cei mici sunt imprevizibili: ei trebuie să se scalde numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature, chiar dacă ştiu să înoate;
• echipamentele speciale pentru siguranţa înotului (colac de salvare, aripioare gonflabile, tuburi gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea vor fi utilizate de către copii sub atenta supraveghere a unui adult;
• purtarea vestelor de salvare de către copii este o metoda eficientă de prevenire a unor astfel de accidente;
• explicaţi-le adolescenţilor pericolul la care se expun scăldându-se în locuri neamenajate şi consecinţele grave, uneori tragice ale actelor de teribilism costând în sărituri în apă de pe platforme, poduri sau alte construcţii, iar în cazul ieşirilor acestora „la scăldat” cu prietenii, stabiliţi de comun acord, o periodicitate şi o modalitate de contact.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista