Medicii infecționiști vin cu vești bune și recomandă tuturor să renunțe la îngrijorare, pentru că toate demersurile de combatere a COVID-19 sunt sub control. Absolut toți pacienții internați (25 de cazuri din toată Moldova) în acest moment la Iași, sunt bine și răspund la tratament.

”Coronavirus nu este mai grav decât gripa porcină din cauza căreia s-au înregistrat anul trecut nouă decese la Iași. Sunt sigură că vom zâmbi după toată această perioadă. Pacienții internați la Iași sunt bine, iar prognosticul este favorabil. Este posibil să vină un val pe care trebuie să-l primim conștienți și pregătiți. Au mai fost de-a lungul istoriei valuri epidemice. Cum au venit, așa au și plecat”, a declarat prof. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași pentru bzi.ro.
Studiile arată faptul că noul coronavirus nu este mai grav decât alte epidemii cu care România s-a confruntat până în prezent.
- Medicii recomandă ca persoanele care se consideră suspecte să contacteze mai întâi medicul de familie.
- Oamenii de știință au demonstrat că virusul își poate schimba forma și, totodată, că perioada în care rezistă pe suprafețe diferă.
- Există în acest moment la Iași două scheme de tratament:
- 1. asocierea unui agent antiviral, antihiv cu agent antigripal
- 2. asocierea agent antihiv cu agent antigripal și un antimalaric care scade tensiunea în interiorul vaselor pulmonare
- În incinta spitalului s-a creat o secție special dedicată persoanelor infectate cu coronavirus. La nivelul orașului, medicii au pregătit colaborările și între spitale.
- Perioada de incubare a virusului diferă de la câteva zile până la o săptămână.
- ”Virusul se ia pe cale respiratorie în primul rând. Picăturile de salivă sunt picături infectate. Aceste picături nu plutesc în aer la infinit. Se așază pe obiecte. Trăiesc mai multe ore. Persoana se poate infecta direct când vorbește, sau pe masă, dacă pune mâna, sau își atinge ochii. S-a constat că transmiterea prin picăturile contaminate este mai rapidă decât prin contact cu persoana. Din ultimele informații, virusul poate rezista și o zi, două pe suprafețe”, mai spune prof. dr. Carmen Dorobăț.
Purtarea măștii în această perioadă a devenit un subiect controversat. Medicii recomandă bolnavilor să o poarte, iar celorlalți, doar dacă intră în contact cu bolnavi. Nu mai mult de două ore este posibilă protecția prin mască, pentru că după, țesăturile se tasează și astfel, virusul se poate infiltra extrem de ușor.
sursa: bzi.ro
foto: realitateadeiasi.net

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului