Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Mi-a văzut cineva sufletul?

Jennifer Schaeffer
19 Aprilie 2018

Ea a petrecut o viață în căutarea lui. La alți oameni. În alte locuri. Oriunde în altă parte, dar nu în sine.

Chiar și prin toate căutările ei inutile, la un anumit nivel, știa tot timpul că ultimul loc pe care dorea să-l exploreze era locul în care îl va găsi.

Problema e, că nu știa niciodată cum. Întotdeauna aștepta unul din momentele acelea de lumină. Acele momente rareori se întâmplă, cu excepția desenelor animate. Vroia să vină ușor, modul în care în scenariul unei povești vine un moment în care totul este înțeles. Dar nu așa funcționează viața. Viața are propriile sale scenarii, dar ele sunt aleatorii și imprevizibile.

Ea vroia cu disperare acel moment de claritate, în care totul avea sens. Dar, în același timp, era mulțumită, pentru lipsa unui cuvânt mai bun, în necunoaștere. În necunoaștere, putea să rămână mulțumită, deși nu știa nimic. Cuvântul stagnant ar fi o descriere mai precisă.

Fetița tristă, femeia tânără neliniștită și acum femeia de vârstă mijlocie, din ce în ce mai nemulțumită, obosise de acest fals sentiment de mulțumire. Ceva trebuia să se schimbe. Avea nevoie să-și asculte sufletul.

În timp ce stătea în camera de zi a părinților ei în timpul vacanței, a devenit mai clar ca niciodată că sufletul ei era întotdeauna cu ea. A trebuit să nu îl mai caute și să îl lase să o găsească. Și a găsit-o. A fost liniștităâ atât de mult timp, așa cum fusese ea, sperând că își va reveni mai devreme sau mai târziu. Sufletul ei i-a șoptit mereu, fie că îl auzea fie că nu.

Sunt sigur că l-a auzit uneori, dar ea a ales să ignore ceea ce încerca să-i spună. Dar acum? Acum, sufletul ei țipa la ea, cerându-i toată atenția. Nu-l putea ignora acum, chiar dacă dorea. Îi dezvăluise o licărire din viitorul ei dacă ea nu se schimba.

Observând împrejurimile ei, simțind greutatea și familiaritatea nemulțumirii, sufletul ei o scutura practic de umeri, strigând: “Aceasta nu este calea ta! Acesta nu este destinul tău! Dar dacă nu te miști, atunci va fi!” Știa că este adevărat. Mai ales pentru că nimic nu rezona acum cu ea.

Aceste valori, aceste credințe, aceste adevăruri … erau ale altora. Nu erau ale ei. Nu trebuia să le păstreze doar pentru că erau ceea ce a cunoscut întotdeauna.

“Fii corectă față de tine însăți”, îi șoptea sufletul acum. ”Ai petrecut prea mult timp încercând să-i mulțumești pe alții, să urmezi calea altcuiva. Îți place unde te-au dus? Dacă da, prin toate mijloacele, urmează-i. În prezent continui dar nu-ți place, nu-i așa? Ai văzut unde te duc. Știu că nu este locul în care trebuie să fii, și știi și tu. Acum că m-ai auzit, vom pava o nouă cale. Poate că te poticnești, poate că te vei împiedica, dar atâta timp cât îmi vei auzi șoaptele, vei găsi drumul spre locul în care dorești să mergi.”

Deci ea este aici. Încă stă în camera de zi a părinților ei. Urmând iluzia de a trăi viața în conformitate cu filosofiile altcuiva. Nu se va mai va căuta pe sine în nimeni altcineva decît în sine. Gata să îndepărteze straturile plasate intenționat, construite cu grijă de ea însăși, pentru a se proteja de tot cu ce nu era gata să se confrunte. De unde a știut că era pregătită? A simțit acel lucru în sufletul ei.

***
Jennifer Schaeffer
http://www.rebellesociety.com

∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
Photo credit: Pinterest
Mesajul poate fi postat doar dacă este păstrat in intregime și sunt incluse numele autorului, sursa mesajului și linkul către
https://inaloveworld.wordpress.com
Mulțumesc.
Manuela@inaloveworld ❤
∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞