Migranți depistați de jandarmii dâmbovițeni pe Autostrada A1

Jandarmii dâmbovițeni, aflați în misiune, au fost sesizați astăzi, 21 martie, de către un șofer staționat într-o benzinărie de pe Autostrada A1 București-Pitești cu privire la faptul că dintr-un autocamion se aud zgomote suspecte.

Jandarmii au intervenit prompt și au solicitat deschiderea semiremorcii ansamblului de autovehicule. Acolo unde au depistat 9 persoane, care nu cunoșteau limba română.

În urma verificărilor a reieșit faptul că cetățenii, un adult și 8 copii minori, sunt de origine egipteană. Aceștia au relatat că au intrat în țară fără forme legale, iar asupra lor nu au fost găsite documente de identitate sau sume de bani.

În cauză au fost întocmite actele de sesizare pentru trafic de migranți, acestea fiind înaintate polițiștilor pentru continuarea cercetărilor și aplicarea măsurilor legale.

Comunicat de presă

 

 

Oana Grigore

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *