În cadrul conferinței de astăzi, coordonatoarea organizației PRO România Titu și-a anunțat candidatura pentru funcția de primar a orașului Titu.
„Sunt în serviciul public de 20 de ani, timp în care am slujit și ajutat semenii în momentele de sufeință din viața lor. Nu există satisfacție mai mare decât să poți face tot ceea ce îtî stă în putință ca să reușești să salvezi și să dai speranță ființei umane.”
Ideea candidaturii pornește tot de la dorința de a se afla în serviciul oamenilor, pentru a sluji eficient la îndeplinirea dorințelor cetățenilor. Aceasta s-a alăturat PRO România Dâmbovița pentru că a găsit speranta unui nou început, un loc separat de ambițiile de acaparare ale puterii publice strict pentru satisfacerea intereselor private .

A observat ambianța, un nou început, gândit pentru binele și nevoile oamenilor din comunităte. Nu dorește să rămână prizonierul acelorași mentalități sau hotărâri luate de aceiași oameni care de peste 3 decenii se cred potriviți oricărui moment .
„Nu este așa, suntem alții, suntem pretențioși în alegerea binelui, vrem altceva, vrem adevarul pentru noi, vrem o șansă .”
Mihaela Ciobanu, mărturisește că orașul Titu are un număr de 10 mii de locuitori, deși considerat un oraș mic, acesta se diferențiază prin activitatea de producție industrială dezvoltată, având în momentul actualcel mai mare potențial de dezvoltare din județ. Titu, beneficiază de prezența a 6 mari investitori:
- METAPLAST SRL și NICPREM SRL- având 2000 de angajați
- ELJ Automotive- 450 angajați
- PAOLA CONFECȚII- 300 angajați
- ELSID- 200 Angajați
- RENAULT- Cel mai mare investitor din orașul Titu
Deși economia orașului se află în continua ascensiune, candidata PRO consideră că este loc de mai bine și că promisiunile au trecut, cetățenii sunt cei care decid folosirea banilor. Transparența decizională și folosirea judiciară a resurselor vor fi cheia schimbării dorite. Acestea sunt motivele principale pentru care platforma program prezentată conține 5 idei fundamentale.
- Sistarea poluării. Urmărirea respectării normelor de poluare, colectarea corectă a deșeurilor, igienizarea locurilor publice și a cartierelor.
- Modernizarea de școli și grădinițe astfel încat elevi să beneficieze de posibilitatea de a învăța în condiții cât mai bune. De asemenea este necesară și înființarea unei creșe, deoarece este nu există în orașul Titu.
- Înființarea unui centru de zi pentu bătrâni.
- Consolidarea infrastructurii pentru cartierele orașului.
- Sănătatea ca domeniu principal conduce către extinderea unității primiri urgențe, a serviciului de oncologie cât și reînființarea unui centru de pediatrie (inexistent de 9 ani in orașul Titu). Reînființarea spitalului reprezintă un alt punct principal de îndeplinit.
„Nu doresc să aduc speranțe deșarte oamenilor, este mult mai ușor să desființezi unul decât să îl construiești dar putem să realizăm acest lucru, extrem de greu, dar este posibil.”
Pe această cale, Mihaela Ciobanu, candidata PRO România, a tinut să-i mulțumească senatorului Adrian Țuțuianu pentru tot sprijinul oferit permanent cât și pentru încrederea acordată.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului