Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Milionarul Virgil Chirică s-a sinucis la 46 de ani, deși era implicat în afaceri cumulate de peste 4 miliarde de lei

Virgil Chirică s-a sinucis la 46 de ani, deși era implicat în afaceri cumulate de peste 4 miliarde de lei, alături de cei mai puternici antreprenori români ai momentului.

Bărbatul a fost găsit fără suflare pe 4 februarie în vila sa luxoasă din Pipera, unde a murit după ce a luat mai multe pastile și s-a intoxicat apoi voit cu monoxidul de carbon emanat din cărbunii aprinși în mai multe grătare.

În urma sa, a lăsat doar un bilet pe care a apucat să scrie, de mai multe ori, aceleași cuvinte, în engleză: ”I am already asleep (sunt deja adormit – n.red.)”.

Milionarul a mai avut o tentativă de sinucidere în urmă cu circa 4 ani, dar atunci a fost salvat de familie.

Virgil Chirică lucra la Porsche România din anul 2000, unde s-a angajat imediat după ce a terminat studiile de Finanțe și Contabilitate de la ASE București, iar din 2007 era șeful Direcției Asigurări la Porsche Finance Group Romania.

În ciuda experienței sale, Chirică pare a fi fost ocolit de promovări pe funcții superioare de conducere; colegi veniți mai târziu decât el în cadrul Porsche România au primit posturi importante de management, inclusiv la nivel zonal.

Ultima sa fotografie, făcută în Mykonos

Grupul Porsche România, în cadrul căruia Virgil Chirică era șeful direcției de asigurări la Porsche Finance Group, a raportat pentru anul 2022 afaceri de peste 3,5 miliarde de lei și un profit net de 245 de milioane de lei.

Nu se știe dacă moartea sa are legături cu serviciul, cert este că Virgil Chirică era pasionat de mașinile Porsche. Printre puținele poze pe care le-a postat pe pagina sa Facebook, o bună parte sunt cu bolizi Porsche, iar restul cu iahturi și destinații exotice.

De altfel, ultima fotografie distribuită de milionarul Virgil Chirică a fost realizată pe insula grecească Mykonos. Zâmbește aparent fără griji spre obiectiv, ipostază care i-a plăcut atât de mult încât și-a setat-o ca fotografie de profil, pe 17 octombrie 2023.

 

În afară de business-ul său de bază de la Porsche, Virgil Chirică se alăturase recent unui grup de elită al antreprenorilor români, alături de care demarase proiecte imobiliare programate a depăși un portofoliu de 100 de milioane de euro până în anul 2027.

Din 2022, milionarul Virgul Chirică devenise unul dintre fondatorii companiei de investiții imobiliare Encore Capital Trust SA, cu sediul în București, în care acționar majoritar este alt milionar, mult mai celebrul Dan Șucu, proprietarul Mobexpert și patronul echipei Rapid.

Compania care a pornit de la un portofoliu de 126 de apartamente în 8 proiecte din București își propunea în noiembrie 2022 să ajungă la un portofoliu de 100 de milioane de euro până în anul 2027.

Anturajul exclusivist al milionarului Virgil Chirică

Treptat, alături de milionarul sinucigaș au venit investitori și parteneri de renume.

Potrivit informațiilor prezentate de Profit în mai 2023, au fost atrași în companie Marius Hanganu (co-fondator Tremend Software), Iosif Szavuj (fondator Ines Group), Silvana Berciu (fondator BDG Import și Loft), Ahmet Buyukhanli (dezvoltatorul complexului rezidențial Cosmopolis) și Cristian Becheanu (fondatorul lanțului de farmacii Arta).

De asemenea, mai apar în companie Culiță Tărâță Junior (fiul celebrului fermier Culiță Tărâță, decedat în 2014), Corneliu și Dragoș Gâdoiu (partenerii lui Cristi Borcea), italianul David Paggio (proprietarul My Sushi), medicul Dan Pătroi (fondatorul DP Dental Group), Alexandri Răbâncă (dezvoltatorul lanțului de magazine Yves Rocher între 2000 și 2016), Emil Vonvea (director în Banca Națională a României) ș.a.

Compania la care era acționar și Virgil Chirică avea și un Advisory Board cu o componență exclusivistă, printre care Liviu Arnăutu (Atlar Asset Managament) și Adrian Codîrlașu (vicepreședinte CFA România).

Distribuie acest articol Oficial Media
Share