Inițiativa MCID face parte din măsurile care ajută la predictibilitatea finanțării cercetării și inovării românești, încurajând totodată atragerea resurselor umane înalt specializate, precum și finanțări alternative care pot asigura științifice comunității românești un loc binemeritat pe plan internațional. Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat în consultare timp de 30 de zile Ghidurile solicitantului pentru investiția I8 din PNRR, „Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare”, respectiv investiția I9, „Sprijin pentru posesorii de certificate de excelență primite la competiția pentru burse individuale Marie Skłodowska-Curie”.
Inițiativa MCID face parte din seria de măsuri predictibile de care comunitatea științifică românească are nevoie pentru a fi competitivă inclusiv pe plan internațional. Astfel, lucrările post-doctorale ale tinerilor cercetători și tinerele echipe ce includ viitorii lideri ai comunității sunt finanțate prin Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare III (PN III), iar proiectele complexe exploratorii care se adresează cercetătorilor experimentali vor fi finanțate prin PN IV (ce urmează a să intre în consultare publică în luna aprilie). Complementar, investițiile I8 și I9 finanțate din PNRR și lansate astăzi în consultate de MCID asigură atragerea resursei umane înalt specializate din afara României în vederea recuperării decalajelor pe care țara noastră le înregistrează față de media UE și față de țările din regiune.
„În calitate de ministru și cadru didactic sunt promotor declarat al comunității românești de cercetare și inovare. Cred în rolul pe care îl poate avea inclusiv în mediul economic prin transfer tehnologic și, implicit, cred în rolul pe care creierele românești îl pot avea în contribuția la PIBul național. Dar pentru a avea performanță de la un domeniu atât de dinamic și competitiv, și pentru ca statul român să își recupereze investiția în cercetare, trebuie să creăm cadrul corect de funcționare. Trebuie să actualizăm cadrul legislativ –inițiativă aflată deja în derulare, trebuie construite mecanisme de finanțare predictibile și, foarte important, create premisele interconectării comunității românești la comunitatea internațională”, descrie ministrul Marcel Boloș prioritățile mandatului său la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Ghidurile lansate în dezbatere publică (disponibile aici) conțin informațiile specifice în vederea solicitării de finanțare, respectiv modalitatea de completare și de depunere a cererii de finanțare, criterii de eligibilitate, grila de evaluare, descrierea etapelor de verificare, evaluare și contractare a proiectelor. În perioada de consultare de 30 zile calendaristice de la data publicării, părțile interesate pot transmite observații și propuneri pe adresa de e-mail consultare@research.gov.ro.
Despre măsurile de Investiții 8 și 9
Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare”, având ca principal scop atragerea resursei umane înalt specializate din afara României în vederea recuperării decalajelor pe care țara noastră le înregistrează față de media UE și față de țările din regiune, iar ca principal obiectiv, atragerea resurselor umane de excelență pentru dezvoltarea cercetării științifice fundamentale din România și promovarea cercetării fundamentale în scopul încurajării formării resursei umane competente pentru a echilibra investiția în infrastructuri de cercetare și pentru a crește capacitatea instituțională de absorbție a fondurilor europene, respectiv stimularea parteneriatelor internaționale instituționale, adoptarea Cartei Europene a cercetătorilor și a Codului de conduită pentru recrutarea cercetătorilor de către entitățile care efectuează activități de cercetare – dezvoltare și inovare, componente ale sistemului național de cercetare, dezvoltare și inovare, încurajând formarea cercetătorilor într-un mediu de înaltă calitate științifică.
„ Sprijin pentru posesorii de certificate de excelență primite la competiția pentru burse individuale Marie Skłodowska-Curie”, având ca principal scop identificarea unei resurse de finanțare alternative atât pentru proiectele care au obținut certificate de excelență în apelurile lansate în cadrul Programului Orizont 2020, cât și pentru proiectele care au obținut certificate de excelență în cadrul apelurilor lansate în Programul Orizont Europa. Principale obiective privesc susținerea financiară a cercetătorilor posesori de certificate de excelență la Acțiunile Marie Skłodowska – Curie din Programul Orizont 2020 și Orizont Europa și a organizațiilor de cercetare sau întreprinderi cu activitate principală de CDI menționată în statut ce își desfășoară activitatea pe teritoriul României, încurajarea mobilității cercetătorilor și sprijinirea acestora în dezvoltarea carierei lor, precum și sporirea atractivității sistemului național de CDI. Componenta C9 din PNRR „Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare din PNRR”, urmărește crearea unui mediu sustenabil, predictiv și simplificat pentru derularea activității mediului de afaceri, creșterea accesului la finanțare, prin dezvoltarea de instrumente adaptate nevoilor întreprinderilor, cu accent inclusiv pe contribuția la schimbările climatice și tranziția digitală, creșterea capacității de inovare a sistemului CDI pentru crearea de sinergii cercetare – mediu de afaceri, precum și dezvoltarea premiselor necesare pentru reformarea sustenabilă a companiilor de stat.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista