Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Misiune economică în Letonia

In perioada 12 – 16 iunie 2023, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vor conduce o misiune economică în Letonia, prilej cu care se va organiza un forum bilateral de afaceri la Riga.
Cu această ocazie, CCIR intenționează să formeze o delegație de oameni de afaceri care să reprezinte companii românești din industrii și domenii de activitate competitive precum: turism, metalurgie, IT&C, cyber-security și producția bunurilor de larg consum.
Agenda misiunii va cuprinde participarea delegației la o serie de sesiuni B2B cu companii reprezentative letone, întâlniri cu reprezentanții misiunii diplomatice a României la Riga, întrevederi follow-up cu parteneri de afaceri din Letonia și vizitarea unor obiective turistice. Demersul organizatoric al CCIR beneficiază de sprijinul Ambasadei României în Lituania, acreditată în Letonia.
În vederea unei bune organizări a misiunii economice, CCIR oferă companiilor interesate unul din următoarele pachete de participare:
1. Pachetul Gold de la 1404 Euro + TVA, care include următoarele: transport aerian clasa Business, cazare hotel Riga – 4 zile cu mic dejun inclus, transferuri aeroport – hotel – aeroport, transport local și cheltuieli logistice pentru organizarea întâlnirilor de afaceri cu partenerii letoni;
2. Pachetul Silver de la 1151 Euro + TVA, care include următoarele: transport aerian clasa economy, cazare hotel Riga – 4 zile cu mic dejun inclus, transferuri aeroport – hotel – aeroport, transport local și cheltuieli logistice pentru organizarea întâlnirilor de afaceri cu partenerii letoni.
Prețul inițial al pachetelor se poate modifica în funcție de fluctuația valorii biletelor de avion și de cotațiile cazărilor.

Firmele timișene interesate să își promoveze bunurile și serviciile pe piața economică din Letonia și să identifice noi oportunități de afaceri, sunt invitate să confirme participarea la adresa de mail: sstoianov@cciat.ro sau la tel. 0372 185 285, dra Stana Stoianov – Director Dept. Relații Economice cu Mediul de Afaceri al CCIAT.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share