Minivacanţa de 1 Mai reprezintă un prilej deosebit pentru dâmboviţenii şi turiştii care doresc să afle informaţii importante despre istoria vechii Cetăţi de Scaun. Pentru ei sau pentru cei care doresc să petreacă aceste zile într-un mod aparte, muzeele dâmboviţene sunt deschise pentru vizitare.
Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte anunţă că în intervalul 30 aprilie – 2 mai 2016, toate muzeele componente funcţionează după un program normal.
Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” poate fi vizitat conform programului oficial de vară, între orele 9.00 – 18.30, iar celelalte muzee ce aparţin C.N.M.”Curtea Domnească” Târgovişte pot fi vizitate între orele 9.00 – 17.00.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Facultatea de Științe Umaniste, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște – Admitere 2025
Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște – Admitere 2025
Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște – Admitere 2025