Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

NATO- AFGANISTANUL TREBUIE SĂ PROTEJEZE DREPTURILE OMULUI

Cei 30 de miniștri de externe ai statelor membre ale NATO au adoptat vineri, în urma unei reuniuni virtuale extraordinare, o declarație comună cu privire la situația dificilă din Afganistan, afirmându-și unitatea, angajamentul față de lupta împotriva terorismului și continuarea evacuării în siguranță a cetățenilor aliați, a resortisanților țărilor partenere și a afganilor aflați în situații de risc.

În circumstanțele actuale, NATO a suspendat tot sprijinul acordat autorităților afgane și afirmă că “orice viitor guvern afgan trebuie să adere la obligațiile internaționale ale Afganistanului, să protejeze drepturile omului pentru toți afganii, în special pentru femei, copii și minorități, să respecte statul de drept, să permită accesul umanitar neîngrădit și să se asigure că Afganistanul nu va mai servi niciodată drept refugiu sigur pentru teroriști.

“În ultimii douăzeci de ani, am reușit cu succes să le refuzăm teroriștilor un refugiu sigur în Afganistan de unde să instige la atacuri. Nu vom permite niciunui terorist să ne amenințe. Rămânem angajați să luptăm împotriva terorismului cu determinare, hotărâre și solidaritate”, au precizat  avertizat miniștrii de externe.

 

Extraordinary meeting of NATO Ministers of Foreign Affairs on the situation in Afghanistan. Stelian Stoian (NATO Permanent Representative for Romania) and Peter Bátor (NATO Permanent Representative for Slovakia)
Extraordinary meeting of NATO Ministers of Foreign Affairs on the situation in Afghanistan. Stelian Stoian (NATO Permanent Representative for Romania) and Peter Bátor (NATO Permanent Representative for Slovakia)
Extraordinary meeting of NATO Ministers of Foreign Affairs on the situation in Afghanistan. Opening remarks by NATO Secretary General Jens Stoltenberg
Extraordinary meeting of NATO Ministers of Foreign Affairs on the situation in Afghanistan.

”Onorăm serviciul și sacrificiul tuturor celor care au lucrat neobosit în ultimii douăzeci de ani pentru a realiza un viitor mai bun pentru Afganistan. Împreună, vom reflecta pe deplin asupra angajamentului nostru în Afganistan și vom trage învățămintele necesare. Vom continua să promovăm Afganistanul stabil și prosper pe care îl merită poporul afgan și să abordăm chestiunile critice cu care se confruntă Afganistanul și regiunea, în viitorul imediat și dincolo de acesta, inclusiv prin cooperarea noastră cu partenerii regionali și internaționali, cum ar fi Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite”, au conchis cei 30 de reprezentanți ai națiunilor aliate.

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share