Ne batem joc, pur și simplu, de banii pe care i-am putea folosi azi
Rata de absorbție efectivă pentru fondurile europene structurale și de investiții (FESI) din programul bugetar al UE 2014-2020 este, la finalul anului 2021 de doar 45 %!
Dintr-un total de 34,7 mld euro România a absorbit efectiv 15,6 mld euro (45 %). Au rămas neabsorbite peste 19 mld euro!!! Și nimeni nu scoate o vorbă despre asta! Nici președintele, nici Guvernul actual PNL, nici opoziția PSD (care se simte și ea, probabil, cu musca pe căciulă), nici măcar programul de guvernare depus la Parlament de USR. De parcă această sumă uriașă, nerambursabilă, care, odată absorbită, s-ar putea transforma în creșteri de PIB, învestiții, salarii și venituri la buget, nici n-ar exista! Visăm la PNRR-ul de mâine, dar ne batem joc, pur și simplu, de banii pe care i-am putea folosi azi.