Niciunde nu regăsim de exemplu, urma dacilor precum în aceste tradiții românești, de a prepara laptele și produsele tradiționale, decât acolo sus, în vîrf de munte, în care, putem citi încă, demnitatea şi vigoarea neamului nostru.

Iar tradiţiile populare sunt ADN-ul unui popor sănătos spiritual, sunt chiar mai mult decât o seamă de virtuţi, este calea prin care să ne redescoperim demnitatea, prin care, să ne afirmăm valoarea şi prin care, să stăm cu capul sus.

Un neam ca al nostru, care deţine o asemenea comoară, nu are voie să fie umil şi aplecat, indiferent de cum ne-ar dori unii, sau alţii.
Nedeia din Poiana Muierii a început și anul acesta cu slujba religioasă ținută sus, la troiță, de un sobor de preoți, pe locul în care, în anul 1947, ciobanii, s-au bătut între ei , pentru o femeie. Au rezultat doi morți, bătăușii au înfundat pușcăria pentru ea… femeia, tot ea…

Acolo sus, în imediata apropiere a Drumului Regelui, la nici trei kilometri, pe unde, acum peste 2000 de ani, au mărșăluit și armatele romane, în drumul lor către cetatea dacilor- Sarmisegetusa și Munții Orăștiei- Șureanu
Numele de „Poiana Muierii” are și el trimiteri legendare, amintind când de o frumoasă „strigoaică” a locului, găsită moartă, când de locul în care, femeile s-au strâns ca niște amazoane pentru a-și elibera bărbații luați la oaste de către turcii invadatori pe la Câmpul lui Neag, dar mai precis, ar fi să dăm crezare acelui obicei legat de nedeia respectivă prin care, locuitorii din varii ținuturi mărginașe, își găseau aici jumătatea, așa cum se întâmpla și la nedeia care are loc pe Muntele Găina, „Poiana Muierii” fiind așadar un loc de întemeiere al căsătoriilor, locuitorii stabilind astfel legături între ținuturi montane, mai apropiate sau mai îndepărtate .

Iată și cam ce rol de liant etnic aveau nedeile organizate pe platouri muntoase, adunând locuitori dintr-o parte și alta a lanțului carpatic, sărbătorile pastorale devenind locuri de socializare și schimburi ale căror obârșie, se pierd mult, în negura vremurilor.

Pe lângă nedeile „din vatra satului” deloc puține, începând de la Jieț, Maleia, Paroșeni, Merișor, Petroșani, Răscoala, Sălătruc, Lupeni, Dealul Babii, Uricani, Crivadia, Plopi, Bănița, trebuie să le nominalizăm, și pe cele care aveau loc în munți: Șureanu, Tulișa, Retezat, Lotru, Parâng, între care se află și cea de la Poiana Muierii, etc.
Evenimentul, organizat și anul acesta de Composesoratul Obștea Jiană, Parohia Ortodoxă de la Cimpa (Petrila), Primăria și Consiliul local Petrila și de ciobanii de la stâna din Poiana Muierii, a cuprins pe lângă evenimentul religios și o frumoasă nedeie câmpenească.

Pe platoul din fața stânei din Poiana Muierii, a avut loc și un spectacol folcloric la care au participat ansambluri folclorice din Petrila, Petroșani, Șugag, iar invitații au putut degusta tradiționalele bucate care sunt pregătite de ciobanii, bărbați, la astfel de evenimente.

Pe scena NEDEII DIN POIANA MUIERII din MUNȚII ȘUREANU au urcat pentru a fi felicitați: Petru Tiric -inițiator și coordonator al nedeii , Radu Răscolean -președintele Composesoratului ”Obștea Jiană” din Petrila, Marius Heljiu viceprimarul orașului Petrila, Adrian Iovi – primarul din Poiana Sibiului, Costică Jinar – primarul din Șugag , Gabriel Năstăsescu – primarul din Voineasa și Costică Leoștean- primarul din Novaci.

Au contribuit pentru buna organizare a evenimentului Daniel Bolog regizor de scenă și prezentator, Cristian Drăghici la sonorizare dar și Vasile Laurențiu Sorin și Ionel Anastasescu valoroși fotografi promotori ai tradițiilor și frumuseților din Valea Jiului, cu care colaborez la diferite spectacole și alte evenimente.

sursa foto: fotograful de serviciu
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Elena Lasconi, despre programul „Anghel Saligny”: „Spun că vin cu bani, fonduri guvernamentale, dar ei nu au bani” | VIDEO
Ce mai poti citi
Orchestra Națională a Franței, azi pe scena Sălii Palatului
Zilelele BUCUREȘTIULUI -564 ani de la prima atestare documentară
„StartUPT – Bun venit în Universul Politehnicii!” – Festivitatea de deschidere a anului universitar 2023-2024