În cadrul primei conferințe de presă din acest an, la Teatru Tony Bulandra din Târgoviște au fost prezentate noile proiecte ce vor marca această stagiune. Mihai Constantin Ranin, directorul instituției, a anunțat premiera națională a spectacolului Paște fericit, regizat de Mihai Țărnă, un regizor originar din Republica Moldova, stabilit în Franța. Aceasta va fi prima colaborare a regizorului cu teatrul târgoviștean și va aduce în fața publicului o producție cu o traducere specială și o distribuție formată exclusiv din actori ai teatrului.

Un alt proiect major prezentat a fost Micul prinț, care va avea o nouă versiune, de această dată cu o mamă ucraineancă și fiul său, actor la Teatrul Mariupol. După succesul obținut cu producțiile anterioare, inclusiv varianta coreeană, teatrul își propune să ducă această producție pe scene internaționale, promovând în același timp un mesaj de solidaritate și diversitate culturală.
De asemenea, conferința a fost ocazia pentru a anunța numirea noilor membri ai echipei de conducere. Liviu Cheloiu a fost desemnat director artistic, iar Florin Georgescu Jr. va ocupa funcția de director de scenă. Mihai Constantin Ranin a explicat că aceste numiri sunt parte dintr-o viziune bazată pe experiența și cunoașterea profundă a teatrului din interior, dorind astfel să contribuie la dezvoltarea artistică a instituției.
Teatrul Tony Bulandra își propune să adâncească legăturile culturale internaționale și să aducă publicului o diversitate de producții ce reflectă realitățile sociale și culturale ale lumii contemporane.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Protest cu 20.000 de oameni la București. ”Nu avem cu ce trăi! Jos Guvernul! Să vă fie rușine!”
Cum obțin instituțiile bani de la populație. Marketing pentru fericire
Analistul Adrian Negrescu: „Tot mai mulți oameni vor fi nevoiți să renunțe la locuințele lor”
Taxa pe proprietate poate fi considerată ABUZIVĂ? Ce răspunde avocatul Minoi Marian
Nu este reforma, este expropriere fiscală mascată!
SPIRITUALITATE
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Concursul Național de Interpretare Instrumentală SONOART și Masterclass de pian cu Sabina Oprea
Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, discuții privind proiectele județului și noile finanțări europene