Iulian Orban s-a bătut în Senat doi ani până a fost adoptată această lege! A fost promulgată în 2010 de Președintele țării!
Folosiți-o pentru că este păcat să cedați și să le platiți sume de bani aberante!
Legea 161/2010 pentru modificarea art. 84 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului și a Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, scrie expunere.com.
Legea 161/2010 se traduce într-un act de reparațiune morală pentru milioanele de români care au ajuns în ultimii ani de zile, victime ale sistemului abuziv și incorect de pretindere a taxelor de reziliere a contractelor încheiate de consumatorii români în domeniul internet-telefonie fiind prevăzut faptul că: ”Dreptul consumatorului la denunțarea contractului nu poate fi anulat sau condiționat de nici o clauză contractuală sau înțelegere între părti, în cazurile prevăzute de lege, aceasta fiind considerată nulă de drept. Drepturile părților referitoare la o justă despăgubire nu vor fi afectate în cazul denunțării unilaterale”.
Dacă firma de telefonie mobilă / internet refuză sa dea curs legii vă sfătuim să luați în considerare:
1. PLÂNGERE LA OPC;
2. ACȚIONAREA FIRMEI ÎN JUDECATĂ DE CĂTRE DVS.;
Asadar daca va aflati intr-un caz similar, nu va lasati pacaliti de aceste clauze contractuale abuzive pe care operatorii de telefonile mobila le au in contracte si prin intermediul carora spera sa va tin in ograda lor o perioada cat mai mare de timp.
Va recomand sa le transmiteti cererea de reziliere online prin intermediul formularului de contact prezent aici.
Distribuie acest articol pentru a ajunge la cât mai mulți compatrioți, care se află într-o situație similară și nu știu cum să reacționeze.
Articol relatat de ithot.ro



EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului