Nu e nevoie să fim scriitori pentru a fi sălaș al celor bune. Dar e bine, dacă tot scriem, să o facem coerent și corect.

Scriitorul poate fi privit a avea o meserie ca oricare alta, dar știm că fiecare activitate are specificitățile ei. A „lucra” cuvântul asemeni celui ce scrie înseamnă mai întâi a-l privi sub toate aspectele, a-i căuta rotunjimile, dar și asprimile incisive, sensurile clare pe cât și pe cele voalate, valorile ce penetrează cât și subtilul. După asta, sensurile dorite își fac loc în frază respectând o atentă iconomie (Iconomia – planul lui Dumnezeu cu privire la destinul creației și omului.). Folosirea acestui termen aici e o extensie: el e aici „planul scriitorului ca mesajul creației sale să ajungă exact așa cum a fost el gândit, la cititor.

A scrie nu înseamnă a măzgăli coala albă, a o silui, a o supune torturii obligând-o să primească un vocabular de joasă frecvență. Toți scriem, depinde dacă măcar respectăm minime reguli gramaticale, minime noțiuni de semantică (Semantica – ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri.). Eu deja mă refer la acela care în școală a respectat orele de limba și literatura română (măcar). Nu toți suntem făcuți pentru a fi ai unei munci sau ai alteia, dar suntem perfectibili. Învățăm o viață: din greșelile noastre, chiar și din greșelile altora, cât am fi de incorigibili sau rebeli.

Pe de altă parte scriitorul, poate mai mult decât toți, trebuie să aibă o bogată experiență de viață, să fie un bun psiholog, să poată privi în ansamblu, dar să nu îi scape detaliul, să migălească fraza până aceasta devine rotundă și curge. Bucuria sau tristețea, lupta cu sinele, adevărul, minciuna, impactul pe care îl au ele cu acela ce scrie creează opere literare, creează piloni ai culturii pe care se sprijină cu adevărat un popor, dar doar respectată fiind calitatea scrierii. Doar astfel putem vorbi de Valoare. Deci de Cultură.

„Nimic din ce este omenesc nu îmi este străin!” – spune scriitorul, iar atunci substanța creației sale este plină de sevă.

Scriitorul nu se joacă atunci când așterne simțămintele sale pe caiet. Sau -altfel spus- joaca sa este muncă: șterge, adaugă, înlocuiește, inspirația vine, pleacă. Poate părea simplu, pierdere de vreme, chiul de la treburi „mai importante”. Fiecare venim aici cu un rost, nu cât să ne plimbăm doar. Puterea, priceperea, discernământul fiecăruia de a găsi și înțelege rostul venirii sale, calea proprie de urmat, menirea care i-a fost atribuită, toate sunt însăși Lumină Divină.

Spuneam că încerc să fac incursiune în „aula” scriitorului, să îl văd ca pe o curiozitate a naturii, ca pe un captator de fluid cosmic materializat în cuvinte, frazări cu care el jonglează: tălmăcind, răstălmăcind.

De fapt curiozitate a naturii suntem toți; măcar dacă am reuși să înțelegem astfel. Pentru că nouă, tuturor, ni s-a dat șansă și har în a fi, a iubi, a admira, a uita (cele rele), a ierta cu tot sufletul, a învăța; în a ști, deci cunoaște.

Nu e nevoie să fim scriitori pentru a fi sălaș al celor bune.

Dar e bine, dacă tot scriem, să o facem coerent și corect.

Dana Staicu

Absolvent Liceu de Arhitectură și Sistematizare- București- 1986;
Absolvent Școala Postliceală Sanitară-FUNDENI- București- 2009;
Scriitor, artist, autodidact.

Distribuie acest articol Oficial Media