Nu știm ce înseamnă să fim Femei. Nu avem conceptul și nici nu ne simțim așa.
Suntem fetițe și apoi devenim mame. Sărim cel mai important pas către noi, acea călătorie interioară de vindecare a fetiței și de maturizare, asumare și trăire a Adultei.
Nu știm, pentru că n-am văzut asta nicăieri. Mamele și bunicile noastre au devenit mame prea devreme, prea necoapte (nu ține de vârstă)… s-au simțit copleșite, neputincioase, speriate și apoi s-au pierdut pe ele în rolul de mamă, uitând cine sunt. Neștiind cine sunt.

Mamele se identifică deseori cu acest rol, ajung apoi într-un punct în care realizeaza că habar nu au cine sunt, ce au nevoie, de ce au venit pe Pământ și ce le spune sufletul.
Trecem de la fetița care are nevoie de un tată – de validare și atenție -, la Mamă și pierdem Femeia undeva, între aceste roluri.
De aceea este important să nu te grăbești să fii mamă, să îți acorzi timp ca să te descoperi și să te cunoști ca Femeie, ca Adultă asumată, responsabilă, conștientă.
Nu-ți condamna copilul să te salveze din neputință și dependențe… nu-l face responsabil de ceea ce tu nu știi să gestionezi în tine.
Cunoaște-te întâi. Alege-te pe tine întâi.
Cunoaște-ți fetița și rănile ei, îmbrățișeaz-o și ajut-o să se maturizeze, descoperă-ți darurile, încrederea, frumusețea și drepturile, eliberează-te de tiparele vechi ale mamelor și bunicilor, ia-ți puterea înapoi, trezește-ți energia sexuală feminină, fă curat în pântec și-n inimă și abia apoi gândește-te să fii mamă.
Autor: Anca Lavinia Florea

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului