Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Pentru a fi oameni cu adevărat să învățăm lecțiile din natură

Ieșirea din izolare
A fost sau nu a fost?
Este sau va mai fi?

Lecțiile pandemiei

Sunt acele întrebări despre pandemie pe care ni le punem cu toții acum. Cu toții, mai puțin subsemnata.
Te întrebi dacă ne-am învățat lecția despre umanitate, despre curajul de a pune întrebări, despre curajul de a spune nu, despre demnitate, despre respectul legii…despre respectul pentru dreptul la opinie.
Te temi că nu. În ultima (dacă așa o fi) zi de izolare ai ieșit un pic pe coclauri. Nu departe… La întoarcere, inevitabil un cunoscut te întreabă ce mai faci. Este convins că nu ești ok.

-Când lumea e în colaps, când se apropie sfârșitul lumii, tu scrii prostii romantice cu iubire, fericire. Ăștia o să ne transforme în roboți cu cipurile lor și tu scrii povestioare romantice cu floricele.
Acum între noi fie vorba ai fi putut să îi spui vreo două neaoșe românești, dar cum ești o doamnă l-ai complimentat cum că scrierile tale nu sunt pentru proști, drept care te-a insultat:
-Tot romantică ai rămas!
De fapt, habar nu are că ți-a făcut un compliment. Ești o romantică incurabilă pentru că tu crezi că romantismul este ceea ce face viața cu adevărat frumoasă.

A fi sau a nu fi romantic…

Romantismul este cel ce ne întoarce la natură. Pentru a fi oameni cu adevărat trebuie să învățăm niște lecții prețioase de la natură. Ea, Natura, este capabilă să ne ofere acele lecții atât de prețioase pentru minți și inimi sănătoase.
Ceea ce se consideră a fi o metaforă, adică arborele care supraviețuiește furtunii este, de fapt, o lecție care îi demonstrează omului că poate trece de perioadele nefavorabile sau crunte.

Ne place să privim măreția naturii, ființele ei sălbatice și libere că pe ceva sublim. Iubirea pentru anumite locuri, momentele petrecute în peisajul natural, ne dau acel sentiment de a fi acasă. Este atât de diferit fata de sentimentul de colivie pe care îl trăim în casă sau la locul.de muncă.

A fi romantic înseamnă să iubești natura sălbatică, să o admiri și să o venerezi. Natura cu peisajele ei pitorești atrag privirile oamenilor asupra frumuseții supreme a sălbăticiei.
Adevărul este că tânjim cu toții după o viață în care să existe o armonie deplină între Natură și Societate. Este însă doar o imagine, o năzuință idilică a omului despre viață.

A fi sau a nu fi romantic…

Romantic este acela căruia îi este mereu dor după natură, după frumusețea și puritatea ei, după armonia și freamătul pădurii. O plimbare prin pădure, prin parc, duce la o liniștire și o „reîncărcare cu energie”. Omul se simte acasă în natură. Este încrezător și se simte în siguranță. Când simți mirosul frunzelor, când vezi culorile și formele plantelor, când admiri fluturii pe flori sau păsări căutând semințe, când cântând pe o creangă, este ca o întoarcere în timp la începuturile lumii. Viața este mai frumoasă , mai ușor de trecut și petrecut dacă ne dăm ocazia să admirăm natura sălbatică, frumusețea animalelor și vitalitatea lor, diversitatea și estetica lumii.

Iubind natura, empatizând cu animalele sălbatice, cu dragoste, respect și compasiune față de toate ființe vii, vom putea face posibilă supraviețuirea lor, a ecosistemelor și implicit perpetuarea noastră ca specie.
Romantic este cel ce se regăsește pe sine în mijlocul naturii. Se regăsește în stânci, în păduri, în poieni, în flori, în fiecare viețuitoare și se identifică cu ele.

Romanticul scoate în evidență grandoarea și sacralitatea munților, frumusețea peisajelor sălbatice, imensitatea pădurilor neumblate, taina poienilor pline de lumină. Pentru că toate acestea înseamnă dragoste, iubire profundă.
Natura este singura care nu ne judecă, care nu ne dă indicații, care nu ne condiționează. Ne oferă acel spațiu de siguranță, acel acasă, în care ne putem conecta atât cu noi înșine, cât și cu lumea. Dacă ne conectăm la ea, natura ne ajută să învățăm să iubim cu deschidere totală, sinceritate, bucurie și spontaneitate.

Fiecare copac, floare, deal, pădure, rău, poate fi un răspuns la propriile simțiri și la tainele sufletului nostru.
Am ieșit din izolare și primul drum l-am făcut în natură pentru a mă încărca cu frumos, cu speranță, cu iubire.