
Specialist: “Copiii noștri au nevoie să cunoască limba engleză pentru a se integra în societatea modernă”
Limba engleză este considerată de către 59% dintre români ca fiind limba străină cea mai utilă pentru dezvoltarea lor personală, potrivit Eurobarometrelor, citate de Statista.com. Cu toate acestea, procentul de 59% clasează țara noastră la finalul clasamentului Uniunii Europene privind conștientizarea importanței unei limbi străine, alături de țări precum Portugalia, Bulgaria sau Cehia.
Expertul în educație Ștefania Filip, coordonatorul Centrului Internațional Helen Doron English, consideră că numărul relativ mare de persoane din țara noastră care conștentizează necesitatea cunoașterii limbii engleze la un nivel cel puțin mediu este în creștere an de an, în contextul globalizării, pe care tinerii părinți și adolescenții îl resimt mai mult decât toate generațiile precedente.
“Există o percepție general, care este redată în aproape fiecare discuție cu părintii, privind modul în care copiii se vor adapta pe viitor unei societăți globale, iar aceasta se traduce în grija părinților pentru o educație completă. Părinții mai tineri acordă tot mai multă atenție necesității de a cunoaște limba engleză la un nivel care să le permită copiilor să se poată adapta circumstanțelor globalizării. Deschiderea pentru învățarea limbii engleze crește cu fiecare an, iar cursurile specializate în predarea limbii engleze devin tot mai sofisticate, de la învățarea limbii engleze ca limba maternă cu metode specializate, până la diversitatea de accente ale limbii engleze din întreaga lume, pe care copiii au nevoie să le înțeleagă pentru a putea comunica ușor cu oricine, în orice circumstanțe. Cuvântul-cheie devine comunicarea facilă între persoane din diferite colțuri ale lumii ce vorbesc aceeași limbă de circulație internațională “, declară Ștefania Filip, master francizor pentru Helen Doron English România Sud-Est.
Totodată, expertul în educație este de părere că, în cadrul Uniunii Europene, un sistem lingvistic comun începe să se dezvolte în vederea creării unui mediu profesional complex al viitorului, unde comunicarea se poate realiza facil între diverși membri ai societății europene și internaționale cu care viitorii adulți întră în contact tot mai des.
“Copiii și adolescenții care deprind abilități de nivel mediu și avansat, în învățarea unei limbi străine de circulație internațională, își cresc considerabil șansele de a reuși și de a se adapta pe viitor. Limba engleză este o disciplină fundamentală pentru programa educațională a unui copil și asta deoarece România trebuie să țină pasul cu trendul mondial, în care importanța limbii engleze în plan internațional devine tot mai vizibilă și mai pronunțată. Atunci când un copil își poate formula un discurs coerent și natural în limba engleză, sprijinit de motivare constantă, putem observa o tranziție facilă către un tânăr adult ce se poate adapta rapid în medii profesionale variate”, conchide Ștefania Filip, coordonatorul Centrului Internațional Helen Doron English în Romania.
Helen Doron English este o instituție internațională cu un succes de 30 de ani în predarea limbii engleze pentru copii de la 0 la 18 ani. Peste 2 milioane de copii din intreaga lume vorbesc astăzi engleza datorită Helen Doron English. Centrul Internațional Helen Doron English din Constanța a fost nominalizat la Gala “Zece Oameni de Valoare pentru Constanța”, pentru prestigioasa activitate din domeniul educației copilului.
Sursă studiu: http://www.statista.com/chart/3579/europes-most-useful-foreign-languages/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice