
Astăzi la sediul PNL Dâmbovița a avut loc o conferință de presă susținută de președintele Cezar Preda și Gabriel Grozavu, vicepreședinte PNL și consilier județean. Aceștia au adus în discuție subiectul legat de numirea în funcție a noului președinte, precum și a vicepreședinților Consiliului Județean Dâmbovița. Schimbările au intervenit odată cu plecarea lui Adrian Țuțuianu în funcția de senator și a vicepreședintelui CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în funcția de deputat în Parlamentul României.
Prin urmare, PSD a făcut deja propunerile în acest sens chiar în ultima sedință extraordinară condusă de Adrian Țuțuianu, la sfârșitul lunii decembrie. Acesta l-a propus pe Alexandru Oprea (vicepreședinte CJ Dâmbovița în prezent) în funcția de președinte iar pe Claudia Gilia și Alin Manole în poziția de vicepreședinți. Citește mai multe detalii AICI.
Partidul Național Liberal Dâmbovița vine la rândul său cu propuneri pe care Cezar Preda și Gabriel Grozavu le-au motivat astăzi în fața presei dâmbovițene.
”Am înțeles că propunerea PSD este actualul vicepreședinte, domnul Oprea. Îi urez domnului Țuțuianu mult succes! Ce-și face omul cu mâna lui, lucru manual se numește! Știți cum este, câștigi alegerile și pierzi partidul. Nu comentăm, pentru că propunera aparține PSD, dar am sugerat consilierilor PNL sa avem și noi propuneri, pentru că așa este corect. Iar propunerile trebuie să aducă mai binele pentru toți primarii nu doar pentru cei PSD. În acest sens îl propun pe domnul Gabriel Grozavu în funcția de președinte al Consiliului Județean Dămbovița si pe domnul Popa Aurelian și Bogdan Marcu în funcțiile de vicepreședinte. Vom vedea din analiza consilierilor județeni ce vor decide până mâine.” a declarat Cezar Preda.
”La alegerile locale din 2016 o treime din populația județului Dâmbovița a votat PNL și trebuie să fie și ea reprezentată. Primarii PNL au fost văduviți căt se poate de ”neelegant” de către conducerea PSD a Consiliului Județean Dâmbovița. Știți că la ultima rectificare bugetară, din 16 localități care nu au primit niciun ban, 15 aveau primari liberali. Vă reamintesc că primarii nu se subordonează președintelui Consiliului Județean.” a punctat, Gabriel Grozavu.

Din 35 de consilierii pe care îi are Consiliul Județean Dâmbovița 22 aparțin PSD iar 13 sunt ai PNL. Potrivit legii, preşedinţii Consiliilor Judeţene vor fi aleşi la fel ca şi vicepreşedinţii şi viceprimarii. Ei vor fi desemnaţi prin vot secret de membrii Consiliului Judeţean, cu majoritate simplă, dintre consilierii aleşi. Dacă pentru alegerea lor va fi nevoie de jumătate plus unu dintre consilieri, revocarea lor din funcție va fi posibilă doar cu majoritate calificată, adică voturile a două treimi din numărul total de consilieri judeţeni.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice