Pentru noi, ceea ce a contat atunci când am depus listele, este faptul că am avut sentimentul și siguranța că toți cei propuși pentru Parlamentul României, respectă criteriile de integritate, sunt oameni onești, cinstiți și asupra cărora nu planează nicio suspiciune, ceea ce nu e cazul la contracandidații nostri de marcă ai PSD, declară Cezar Preda, președintele PNL Dambovița, într-o conferință de presă la sediul organizației.
Redăm cele mai importante subiecte ale conferinței de presă pe care le-a dezbătut președintele PNL Dâmbovița.
”Vom începe să dezbatem în această campanie și precampanie fiecare temă de interes național și de interes județean, pentru că avem o responsabilitate de a guverna România în următorii patru ani și avem o responsabilitate ca în programul de guvernare al României și județul Dâmbovița să aibă partea sa de contribuție. Pe de o parte administrațiile locale să facă tot ce depind de ele, să acceseze fonduri europene, să facă programe de investiții, iar pe de altă parte Guvernul României să finanțeze marile proiecte de infrastructură care nu sunt în responsabilitatea administrațiilor județene.”
”Suntem o țară care și unui portar de la orice instituție, i se cere cazier, numai PSD-ului nu i se cere cazier când intră în bătălia electorală”
”Vreau să fac două precizări importante, plecând de la ce a spus președintele României ieri, suntem o țară care și unui portar de la orice instituție, i se cere cazier, numai PSD-ului nu i se cere cazier când intră în bătălia electorală. De la președinte condamnat penal, la o listă plină de cercetați penal. Și în Dâmbovița sunt cercetați penal pe listele PSD, care speră ca prin promisiunui populiste să-i păcălească pe oameni și să spună lumea ”să-mi dea mie niște bani, nu contează daca este hoț sau nu”. Este o greșeală pe care vreau ca dâmbovițeanul să n-o facă să se gândească la soarta lor care trebuie să fie odată și în mâna oamenilor cinstiți și onești.”
CITEȘTE ȘI: CONDAMNAȚI CARE CANDIDEAZĂ PENTRU PARLAMENTUL ROMÂNIEI
”Președintele Consiliului județean are obligația să țină audiențe, nu doar să cheme primarii la ordine și să-i șantajeze. Iar Adrian Țutuianu nu-și ține audiențele din vara anului 2015”
”S-a încheiat cu o firmă specializată care se ocupă de școlarizarea și examinarea personalului de specialitate din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița și instituțiilor subordonate ale acestora. Iar domnul Țuțuianu a impus reprezentanților firmei reluarea examenului susținut în mod legal, de prima grupă de 40 de persoane pentru care au avut note de 9 și 10 și domnul președinte a zis că nu-i bine. Și deși notele erau puse în catalog, a cerut radierea acestor note, care erau comunicate și instituțiilor statului în vederea întocmirii certificatelor de absolvire. Condiția pusă firmei a fost că nu va primi banii dacă nu anulează examenul dat. Aceste lucruri intră sub Codul Penal iar domnul Țuțuianu știe că este jurist. Domnul președinte cere firmei să pice cel puțin jumăte ca el să poată să-i schimbe. Ar trebui să terminăm odată cu acest șantaj și cu această dorință de a acapara tot în PSD.”
”PSD-ul domnului Țuțuianu nu a vrut această lege, pentru că le convine ca primarii și consilierii locali să fie în greșeală”
Trebuie să avem cu țoții în vedere un lucru, toți primarii din Dâmbovița și din țară, indiferent de culoarea politică, se duc în stres la serviciu. Am avut un proiect de lege și pentru asta trebuie să ne batem în Parlament în prima sută de zile, de a strânge toate incompatibilitățile și conflictele de interes într-o singură lege, pentru ca primarii, consilierii locali, consilierii județeni, să se ducă fără stres, să actioneze fără stres, să știe când încalcă legea și este în conflict de interese.
PSD-ul domnului Țuțuianu nu a vrut această lege, pentru că le convine ca primarii și consilierii locali să fie în greșeală, ca ei să le promită că-i ajută, folosindu-se ba de prefectul județului, ba de inspectorul șef de poliție- vă scăpam noi, vă amânăm noi- asta e mod de a conduce un județ? Partidul Național Liberal nu face așa ceva iar în primele 100 de zile trebuie să fie și acest proiect, ca primarii, indiferent de culoarea politică să nu ai meargă în stres.
”PNL a creat 140.000 de locuri de muncă, iar 120.000 numai în sectorul privat”
”Vreau să-mi arătați când a creat PSD, locuri de muncă în sectorul privat. PNL și guvernul Cioloș a făcut acest lucru, vedeți și investiția Arctic de la Găești, cea care se face acum la Ulmi. Vreau să-mi răspundă acești oameni care spun că județul era foarte bine, dacă știe vreunul din ei cât era forța de muncă angajată în industrie în județul Dâmbovița, ce însemna acești doi poli ai industrei românești. E normal ca o admnistrație să continue niște proiecte, dar să spună ale cui sunt proiectele.”

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice