La inițiativa echipei creative „Croșetăm povești și poduri” și finanțat prin „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități Timișoara”, proiectul „Podul de Poveste” a debutat în luna iulie 2021 în Parcul Uzinei de Apă, cu workshop-uri de pictură, croșetat, fotografie, ukulele, întâlniri de autocunoaștere și dezvoltare personală, întâlniri dedicate mișcării și meditației Qigong.
Pe parcursul celor cinci luni, echipa proiectului, formată din artiști și oameni creativi din sectorul cultural, alături de numeroși voluntari inimoși, s-au întâlnit în mod regulat în Parcul Uzinei, la podul pietonal, pentru a croșeta „haine” colorate pentru barele și traversele metalice, curățându-le totodată de rugină și vopsindu-le, astfel încât să se creeze o conexiune între cele două maluri ale râului Bega, scopul principal fiind coagularea comunității în jurul Parcului Uzinei de Apă din Timișoara și implicarea acesteia în activități creative.
Acum, în luna decembrie, proiectul „Podul de Poveste” se află la final, urmând a fi predat mai departe comunității, ca pe o experiență unică, ce va continua cu siguranță și de acum încolo în aceeași direcție, de reutilizare creativă, de alegere a unui stil de viață sănătos și de petrecere a timpului în mijlocul naturii.
Din dorința de a aduce și mai multă bucurie în această perioadă care precedă Sărbătorile de iarnă, echipa „Podului de Poveste” se adresează din nou comunității, făcând un apel la colectarea de jucării, dulciuri sau haine care pot fi lăsate în sacoșele colorate prinse cu grijă pe balustrade și de care să poată beneficia copiii din Timișoara care trec pe Podul de Poveste.
„Vă amintiți senzația din copilărie când găseați ceva întâmplător, ceva ce puteați lua acasă? Câtă bucurie genera această descoperire? Câtă veselie și entuziasm? Era o întâlnire cu magia universului, care a pregătit ceva frumos pentru voi…. Ei bine, săculeții vă așteaptă toată luna decembrie la Podul de Poveste, pentru a-i umple cu cadouri și a face, astfel, surprize celor mici”, transmite în apelul ei către comunitate inițiatoarea și coordonatoarea proiectului, artista Livia Mateiaș, care se va afla la Podul de Poveste în ajun de Sfântul Nicolae, duminică, 5 decembrie, începând cu ora 13.
„Împreună am reușit să creștem comunitatea Croșetăm povești și poduri la peste 600 de persoane care ne urmăresc și care s-au implicat în activitățile noastre. Mulțumim voluntarilor, participanților, organizatorilor și finanțatorilor pentru oportunitatea de a aduce mai multă frumusețe și armonie în Parcul Uzinei. Ca rezultate ale proiectului menționăm că am curățat, vopsit și croșetat podul, transformându-l astfel în Podul de Poveste, un loc în care magia poate să apară când nu te aștepți”, a mai declarat Livia Mateiaș.
În cadrul proiectului s-au croșetat peste 350 de metri de benzi colorate, iar aproximativ 200 de persoane au învățat să croșeteze. Parcul Uzinei este un spațiu public comun, deservind o zonă rezidențială vastă, folosit deseori ca reper pentru această parte a orașului, loc de întâlnire pentru pescari, părinți, copii și bunici, dar și sportivi. În acest context, proiectul „Podul de Poveste” a lăsat ca moștenire un spațiu mai colorat și mai prietenos.
Mai multe detalii despre proiect găsiți la linkurile:
https://crosetampovestisipoduri.tumblr.com/
https://www.facebook.com/Crosetampovestisipoduri
***Proiectul Podul de Poveste este finanţat prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi Timişoara.
***Fondul pentru un viitor mai bun în comunități este un program coordonat la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR, finanțat de Lidl România și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Timişoara.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut







EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice