Ca urmare a vacanței Scaunului Eparhial de Lugoj, în urma întoarcerii la Casa Tatălui Ceresc a Preasfinției Sale Alexandru Mesian, conform cann. 219 – 232 CCEO, Preafericirea Sa Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, l-a numit prin decret în data de 16.03.2023 pe Preasfințitul Părinte Călin Ioan Bot, Episcop Auxiliar al Eparhiei de Lugoj, în funcția de Administrator al aceleiași Eparhii.
Preasfinția Sa Călin Ioan Bot s-a născut pe data de 24 iulie 1970 în localitatea Surduc, județul Sălaj. Între 1991-1995 a studiat Teologia la Cluj-Napoca. Pe 10 septembrie 1995 a fost hirotonit preot, fiind încardinat în Eparhia de Cluj-Gherla. Între 1995-2000 a fost numit director educativ în cadrul Institutului Teologic Greco-Catolic „Sf. Ioan Evanghelistul”, Cluj-Napoca, iar între 2000-2002 și 2005-2017 a fost numit Rector al aceluiași Institut. Trimis la Roma, a urmat între 2002-2003 Cursul de Formarea Formatorilor din Seminarii organizat de Congregaţia pentru Educaţia Catolică în colaborare cu Institutele de Spiritualitate şi Psihologie din cadrul Universităţii Pontificale Gregoriana din Roma. Între 2003-2005 a urmat cursurile de Masterat în Spiritualitate în cadrul Institutului de Spiritualitate al Universităţii Pontificale Gregoriana, Roma, finalizat cu lucrarea: „Gratuitatea iubirii lui Dumnezeu pornind de la tratatul De Trinitatea Sf. Augustin”. În anul 2017 a fost numit Protosincel al Eparhiei de Cluj-Gherla. Pe lângă direcţiunea spirituală şi activităţile didactice în cadrul Liceului Seminarial Inochentie Micu, Cluj-Napoca, a fost consilier eparhial pe probleme de învăţământ-formare în cadrul Eparhiei de Cluj-Gherla. Sfântul Părinte Papa Francisc, în data de 22 ianuarie 2020, și-a dat acordul cu privire la alegerea canonică făcută de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, prin care Părintele Călin Ioan Bot a fost ales Episcop auxiliar al Eparhiei de Lugoj. A fost hirotonit episcop pe data de 21 iunie 2020 în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
„Zilele Credinţei şi Culturii”– ediţia a X-a la DEVA
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
A încetat din viață medicul săracilor, Ioan Boilă, nepotul lui Iuliu Maniu
Podul Iuliu Maniu va fi complet modernizat, cu ajutorul fondurilor europene