Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Premieră pentru județul Hunedoara – USTACC la Spitalul Județean de Urgență Deva

Spitalul Județean de Urgență Deva are de astăzi un compartiment funcțional destinat tratării pacienților cardiaci critici. Realizarea acestei investiții este o premieră pentru județul Hunedoara.
”Pentru mine și echipa aflată la conducerea Consiliului Județean Hunedoara, investițiile în infrastructura de sănătate sunt prioritare. Îmi doresc ca pe viitor spitalul din Deva să se apropie de performanțele unei clinici universitare și pentru aceasta este nevoie de investiții masive, de la modernizarea spațiilor, până la dotarea cu aparatură și echipamente medicale de ultimă generație.
Astăzi, pot spune, fără lipsă modestie, că SJU Deva este pe drumul cel bun. La etajul al II-lea al spitalului s-au finalizat lucrările de amenajare a Unității de Supraveghere și Tratament Avansat a Pacienților Cardiaci Critici (USTACC), care va funcționa ca un compartiment de terapie intensivă.
Compartimentul cu zece  paturi este găzduit într-un sector aflat în prelungirea secției Cardiologie și este legat printr-un hol comun cu spațiul unde este amplasat angiograful, un echipament vital pentru realizarea de investigații și intervenții de înaltă fidelitate. Angiograful a fost achiziționat de Ministerul Sănătății, iar Consiliul Județean Hunedoara a contribuit cu 10% din fondurile necesare cumpărării sale”, a ținut să transmită președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor .
La Deva vot putea fi acum efectuate intervenții care, în prezent, se pot realiza doar în spitalele din centrele universitare. Odată cu crearea acestei USTACC, pacienții cardiaci critici vor putea fi tratați la Deva, nemaifiind necesar transferul în alte localități.
”Cu ajutorul acestor dotări se va putea organiza, în cadrul secției noastre, asistența pacientului critic coronarian cardiac. USTACC este acum dotată cu tot ceea ce trebuie la toate nivelurile, s-au respectat absolut toate specificațiile date de normative. Unitatea va găzdui și pacienții care vor fi tratați în laboratorul de cardiologie intervențională, dotat la rândul său cu tot ceea ce este necesar. Avem un angiograf care este vârf de gamă la nivel mondial. Acest lucru ne face bucuroși și, în același timp, sperăm că în următorii ani vom putea atinge performanțele din clinicile universitare. Angiograful ne permite diagnosticarea cardiopatiei ischemice, a stenozelor coronariene și a infarctului miocardic acut, precum și tratamentul acestor afecțiuni, respectiv dilatările de artere coronare sau montarea de stenturi”, a declarat dr. Constantin Blaj, șeful Secției Cardiologie a SJU Deva. „Acest compartiment este „inima” cardiologiei, fără acest compartiment nu ne putem desfășura activitatea corespunzător. Avem deja în Secția Cardiologie o unitate de terapie intensivă coronariană (UTIC), dar ea nu este dotată la nivelul acestui nou compartiment, USTACC. Datorită noilor dotări, pacienții vor fi mult mai bine monitorizați și stabilizați cu ajutorul aparaturii de înaltă performanță”, conchide și  dr. Emil Stoica-Mariș, managerul SJU Deva.
Valoarea totală a investiției realizată din bugetul propriu al Consiliului Județean Hunedoara se ridică la 984.427,61 lei (TVA inclus), iar lucrările pentru amenajarea USTACC au demarat la finele lunii august 2022.
La această sumă se adaugă o cofinanțare de 10%, în valoare de 5.778.000 lei, destinată achiziționării angiografului și altor echipamente necesare intervențiilor cardiologice specifice. Fondurile au fost alocate în luna mai 2022 prin hotărâre a Consiliului Județean Hunedoara, iar Ministerul Sănătății a asigurat diferența de bani pentru echiparea Secției Cardiologie a SJU Deva.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share