Astăzi a fost semnată prima Alianță Electorală PSD- USL la nivelul sectorului 4
Documentul a fost semnat de președintele Organizației PSD București, ministrul Gabriela Firea, primarul Daniel Băluță, președintele Organizației PSD sector 4, președintele Organizației Sector 4 PUSL , Iulian Cârlogea și deputatele Nicoleta Goleas și Ana Predescu și președintele biroului executiv PUSL Grațiela Gavrilescu.

Atât umaniștii din România, cât și colegii lor social-democrați din România își doresc ca, anul electoral 2024, să obțină cât mai multe voturi.
”Deviza noastră va fi: Transparența și Onestitate, lucruri pe care le manifestăm în raport cu Cetățeanul și Comunitatea”
Este o ALIANȚĂ încheiată de oameni de cuvânt, în numele a două partide care și-au dovedit, deja, buna-credință în raport cu interesele legitime ale cetățenilor precum și consecvența și loialitatea în cadrul consiliilor locale și în Parlament, susținându-și, reciproc, inițiativele.
Atât noi, umaniștii, cât și colegii social-democrați ne dorim ca, anul viitor, să obținem cât mai multe voturi. Nu este nimic neobișnuit! Fiecare partid își dorește asta! Diferența constă, însă, în transparența și onestitatea pe care le manifestăm în raport cu electoratul: ne anunțăm, din timp, proiectele, candidații, sursele de finanțare, cu profesionalism.
Nevoile stringente ale cetățenilor sunt punct de plecare și prioritate pentru platformele noastre electorale și nu mijloc de ”seducție în ziua votului… și gata”!
Patentul „apă caldă în 24 de ore” îi aparține actualului primar al Capitalei și nu îl „plagiem”! Și, să știți că nici incursiuni nocturne, cu saci cu voturi în spate, nu intenționăm să facem!
Ne aliem pentru muncă „la vedere”, ne angajăm, inclusiv prin acest Protocol, ca fiecare dintre partidele noastre să promoveze, pe liste, oameni capabili, valoroși, cărora să le pese de comunitate și care să știe cum să îi rezolve problemele.
Fapte – nu vorbe! Cu onoare, demnitate și curaj!
Să fie, deci, într-un ceas bun semnarea acestui Protocol și Dumnezeu să ne ajute!” au transmis semnatarii alianței.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan