Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Primarii și cei care au activitate în turism cer simplificarea legislației actuale în domeniu

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin – Daniel Cadariu, s-a întâlnit astăzi la Deva, la Inspectoratul Școlar Județean, cu reprezentanți ai autorităților locale și cu cei ai mediului antreprenorial hunedorean din domeniul serviciilor în turism.

La discuții, inițiate și organizate de Instituția Prefectului – Județul Hunedoara, prefectul Călin Petru Marian a prezentat, pe scurt, situația actuală hunedoreană din acest domeniu, iar ministrul Constantin Daniel Cadariu i-a informat pe cei prezenți despre activitatea ministerului pe care îl conduce. Atât primarii cât și managerii firmelor cu activitate în turism au ridicat unele probleme legate de legislație, ale căror rezolvare ar putea duce la dezvoltarea acestui mediu de afaceri.

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului a răspuns tuturor întrebărilor venite din partea operatorilor economici din turism și ale celor lansate de reprezentanții autorităților publice locale. De asemenea, au fost prezentate noutățile legislative în acest domeniu, dar și viitoarea agendă a ministerului pentru a rezolva problemele ridicate de principalii jucători și factori de decizie din mediul antreprenorial.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share