Noile tramvaie care vor circula în Timișoara vor fi testate în laboratoare specializate din Germania, Cehia, Spania și Turcia, ultimele teste urmând să aibă loc în Timișoara.
Municipiul Timișoara va achiziționa 21 de tramvaie noi, în baza Contractului de furnizare nr.103/26.07.2019, semnat cu Bozankaya Otomotiv MAK. IML. ITH. VE IHR A.S. Pentru a fi acceptat la recepție, primul tramvaiul livrat trebuie să fie omologat/agrementat în România. Furnizorul a parcurs primele etape necesare obținerii omologării pentru primul tramvai, de la Autoritatea Feroviară Română.
Astfel, AFER a avizat Specificația tehnică a noului tramvai în data de 01.03.2021 și a aprobat Programul de teste și încercări în data de 31.03.2021. Testările pentru noul tramvai al Timișoarei au început în aceste zile.
Pentru omologare se vor face 57 de teste și încercări, din care 23 se vor realiza în laboratoare agreate din Uniunea Europeană, laboratoare specializate din Germania, Cehia și Spania, după care vor urma testele în Timișoara în luna iulie, iar celelalte se vor face în fabrica din Ankara.
Caracteristici tramvaie: lungime: 29,95 m, lăţime: 2,40 m, număr călători: 200, autonomie tramvai: 63 km (asigurată printr-o sursă de furnizare a energiei electrice, montată pe tramvai). Preţ unitar tramvai, după licitaţie: 9.736.875,00 lei, fără TVA, finanțarea fiind din fonduri europene.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut






EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista