Vineri, 29 martie 2024, la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a oficiat slujba de reînhumare a Principelui Regent Nicolae al României și a soției sale, Ioana.
Apoi, în Pridvorul Noii Catedrale, Principele Regent și soția sa au fost înmormântați alături de Regele Carol al II-lea. La ceremonia militară și religioasă, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a fost reprezentată de Alteța Sa Regală Principele Radu. Au fost prezenți reprezentanți ai Guvernului și ai Armatei Române, precum și membri ai Casei Majestății Sale.

Principele Nicolae al României s-a născut la Castelul Pelişor din Sinaia, la 3 august 1903, fiu al principelui moştenitor Ferdinand şi al principesei moştenitoare Maria. Principele Nicolae a fost botezat de către Împăratul Rusiei, Nicolae al II-lea.
Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Casei Regale, mama sa, viitoarea Regină Maria, îl descria astfel în copilărie: „Era cât se poate de nostim şi de neascultător, parcă ar fi avut argint viu în vine, nu putea să se astâmpere nici o clipă, era totdeauna şi mereu în mişcare. Cu toate că nu era nici cuminte, nici supus, avea un fel al lui prin care făcea pe toţi să-i împlinească voia. Oriunde se ducea Nicky, se ducea să poruncească şi să dea ordine, nu doar că era stăpânitor şi agresiv, dar pentru că era mucalit. Nostimada lui era plină de voie bună, irezistibilă şi făcea să râdă şi pe cei mai posaci (…).

Unchiul (Regele Carol I – n.n) îl iubea şi-l lua cu el în lungi plimbări. (…) Nicky ajunsese distracţia Regelui, care aproape nu mai putea fi o zi fără el şi avea un zâmbet de o bunăvoinţă specială pe care îl păstra numai pentru acest copil vioi ca o flacără care îi furase de-a binelea inima. (…) De fapt lui Nicky nu i se putea nimeni împotrivi. Era un băieţel frumos, deşi avea nasul cam prea lung pentru un copil. Ochii erau de un albastru intens cu o privire impunătoare, uneori aproape fioroasă”.
A fost un tânăr impetuos, plin de viaţă, pasionat de maşini şi de viteză. Începând de la vârsta de 16 ani (1919) el a studiat la Colegiul Eton, în Anglia, şi l-a avut drept tutore pe Henri Peter Hansell, care se ocupase şi de educaţia Principelui de Wales (viitorul Rege Edward al VIII-lea). A făcut, de asemenea, începând din anul 1923, un stagiu militar în Marina Regală Britanică, devenind ofiţer. A rămas în Marea Britanie până în anul 1926.
A depus jurământul ca prim-regent al României pe 20 iulie 1927, la vârsta de 23 de ani. A fost regent până la 8 iunie 1930, când tronul a fost preluat de fratele său, regele Carol al II-lea. Ulterior, a primit funcţii onorifice, precum acelea de inspector general al armatei şi de preşedinte al Consiliului Superior al Aeronauticii.
S-a căsătorit, la 28 octombrie 1931, cu Ioana Dumitrescu-Doletti. Căsătoria nu a fost însă recunoscută de Carol al II-lea, care a hotărât să-l trimită pe fratele său în două călătorii succesive, în Europa şi Statele Unite. Relaţiile dintre fraţi au devenit tot mai tensionate, Nicolae neacceptând să îi fie anulată căsătoria. La 9 aprilie 1937, Carol al II-lea l-a exclus din Familia Regală, i-a suprimat titlurile şi drepturile dinastice şi l-a autorizat să poarte numele de Nicolae Brana, relatează Casa Regală.

Principele Nicolae a părăsit România, plecând în Spania, apoi în Elveţia. După instaurarea regimului comunist în România, a sprijinit organizaţiile exilului românesc, printre care Institutul Român de la Freiburg (şi biblioteca), revistele Libertatea Românească şi Fapta, tipărite la Madrid, şi Editura Factum. A înfiinţat, la Paris, Centrul Român de Cercetări, iar în 1954 Uniunea Asociaţiilor Române din Germania. După moartea soţiei sale, în 1963, s-a căsătorit a doua oară, în 1967, cu Thereza Figueira de Mello, originară din Venezuela.

Principele Nicolae s-a întâlnit în exil cu Regele Mihai şi Regina Ana o singură dată, în Elveţia. A murit la Madrid, la 9 iulie 1978, în vârstă de 74 de ani, şi a fost înmormântat la Lausanne, alături de prima soţie

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista