1 Mai 1886, mișcarea sindicaliștilor din Chicago (o demonstrație cu peste 90.000 de oameni – 40.000 de greviști) pentru următoarea rezoluție: „8 ore să constituie ziua legală de muncă”.
Senatorul Adrian Țuțuianu susține că ce s-a întâmplat ulterior, în România: semnificația originală a sărbătorii a fost alterată de manifestarea propagandistică a regimului comunist, după 1990: sensul a fost maculat de la petrecerile cu mici și bere.
Astăzi se vorbește despre drepturi câștigate ale lucrătorilor, despre protecție împotriva exploatării, despre siguranță la locul de muncă. Sunt pași care s-au făcut în timp, prin sacrificiu. „Fondul problemei rămâne valabil pe mai departe și eu cred că noi, în PRO ROMÂNIA, ca partid de Centru-Stânga, trebuie să vorbim despre felul în care sunt respectate (sau nu) reglementările interne și convențiile internaționale la care România este parte, despre încălcarea normelor juridice privind dreptul la muncă, durata muncii, condițiile de muncă, dreptul la odihnă, dreptul la asociere, dreptul la grevă. PRO ROMÂNIA trebuie fie vocea acestor drepturi.” a transmis președintele PRO România Dâmbovița.

„Eu știu ce înseamnă munca. Am muncit de mic. Este și motivul pentru care mi-a plăcut mereu să am lângă mine oameni serioși, care înțeleg că rezultatele bune nu sunt gratuite, ci câștigate prin efort. Așa vreau să fie și #ProRomânia 

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Acest nou cadru legislativ va produce efecte grave asupra funcţionării sistemului judiciar
Miting de protest în fața guvernului! Vin minerii!
Apel de la salvamontiști