Cel mai mare festival multicultural din regiune, Parcul Primăverii de la Muzeul Satului Bănățean, apropie Timișoara de statutul de Capitală Europeană a Culturii printr-o serie de acțiuni educative și culturale de excepție pregătite în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București.
De luni, 18 aprilie, până vineri, 22 aprilie, la ora 12:30, toți iubitorii de marionete cu vârsta cuprinsă între 4 și 80 de ani sunt așteptați la atelierul „Hai la joacă, Pogany!”, un program de educație prin artă și terapie prin îmbrățișare în cadrul căruia realizatorul Ilinca Istrate va da viață unei marionete de lemn construite ca omagiu pentru opera lui Constantin Brâncuși. În aceleași zile, de la ora 13:30, Marian Sas, artist profesionist, colaborator al Circului Metropolitan București, actor și pedagog de teatru, va prelua ștafeta momentelor spectaculoase în cadrul atelierului de acrobație „Eșarfa zburătoare”, un adevărat program de educație prin elemente de teatru și circ.
De luni, 18 aprilie, până joi, 21 aprilie, de la ora 14:30, tinerii peste 14 ani pot fi inițiați în arta scenografică sub îndrumarea reprezentanților Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”. Nu este necesară înscrierea deoarece încurajăm improvizația și spontaneitatea, două dintre caracteristicile comune marilor artiști.
Pedagogia teatrală va fi la loc de cinste în Parcul Primăverii prin intermediul unui program de educație verbală și nonverbală, prin jocuri și elemente ale artei dramatice, gândit pentru două categorii de public: luni, 18 aprilie și marți, 19 aprilie – învățăcei vor fi cei cu vârsta între 4 și 18 ani, iar miercuri, 20 aprilie și joi, 21 aprilie – va fi rândul educatorilor de la clasele primare să pătrundă tainele artei scenice.
Parcul Primăverii are onoarea de a fi gazda prof. univ. dr. Liviu Lucaci, rectorul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale din București, care va modera o masă rotundă despre perspectivele învățământului vocațional în România. La Muzeul Satului Bănățean va fi reprezentată și Universitatea de Arte George Enescu din Iași, un important contributor la viața artistică și culturală românească.
Fiecare seară din cadrul celui mai mare festival multicultural din regiune îmbină sacrul cu profanul, astfel că bogatei oferte de experiențe artistice din Parcul Primăverii i se adaugă un concert de muzică contemporană – ARCHAEUS, un concert de muzică folclorică cultă – Andreea Chira și Corala CONTRAST, un concert al trupei PĂMÂNT, un spectacol UNATC – „Lecții despre iubire și creier” – clasa prof. univ. Mircea Gheorghiu, un concert de muzică bizantină și un recital Grigore Leșe.
Parcul Primăverii este un eveniment finanțat de Consiliul Județean Timiș, adus în fața publicului ca o contribuție specială pentru Timișoara, Capitală Europeană a Culturii. Prima ediție a Parcului Primăverii va începe vinerea aceasta, în 15 aprilie, cu acces liber și gratuit la toate activitățile culturale, de divertisment și de încurajare a petrecerii timpului liber în familie. Mai multe detalii despre program și atracțiile pregătite pentru timișeni (concerte, ateliere de creație, traseu de aventură și vânători de comori) pot fi găsite pe www.parculprimaverii.ro.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Banatul merge mai departe către obținerea titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028”
Zona Piața Mocioni – Piața Maria va intra într-un amplu proces de reconfigurare și modernizare, printr-o investiție de peste 14 milioane de euro
Exercițiu de simulare și verificare a fluxului informațional în situații de risc de inundații pe râul Bârzava