Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

PRYSMIAN DESCHIDE BIROUL CENTRULUI DE EXCELENȚĂ ÎN IT DE LA BUCUREȘTI

Prysmian România, unul dintre cei mai importanți producători de cabluri din țară și din Europa, a deschis un birou la București, în spațiul de coworking Mindspace din zona Pipera.

”Decizia de a deschide acest spațiu de birouri vine atât din dorința de a fi alături de colegii noștri, de a le oferi condiții mai bune de lucru, dar și de a putea fi alături de partenerii noștri, care doresc să afle mai multe despre Prysmian, fără a mai fi nevoie de deplasarea la Slatina, unde deținem cel mai avansat centru de producție din Europa pentru cabluri telecom.
Știm cu toții că interacțiunea între oameni are un impact mai mare decât orice call sau orice întâlnire virtuală, iar astfel dorim să oferim cele mai bune condiții pentru cei care doresc să descopere produsele noastre și universul Prysmian”, a declarat Daniela Burca, COO Prysmian Romania.

”Suntem încântați să vedem investiții italiene importante în România și iată de ce este important să avem companii ca Prysmian în acest mediu economic. Prysmian este importantă pentru dezvoltarea relațiilor dintre Italia și România si prezența companiei pe piața internațională. Sunt bucuros că am fost aici și Prysmian, prin activitățile sale cruciale pentru noul trend economic la nivel mondial, va continua să fie mai prosperă”, a declarat E.S Alfredo Durante Mangoni, ambasadorul Italiei în România.

”Prezența într-un spațiu fizic colectiv a angajaților reprezintă o multitudine de beneficii, iar personal apreciez decizia de a deschide biroul de la București, ca o extindere a Centrului de Excelență IT din Slatina. La nivelul ministerului este cunoscut faptul că Centrul de Excelență în IT al Prysmian este un proiect foarte important ce recunoaște înalta specializare a României în IT.” a declarat Terente Ciui, secretar de stat în Ministerul Economiei.

”Faptul că suntem aici, în România, nu este o măsură de reducere a costurilor, ci de a aprecia înalta specializare în IT a românilor. Construim aici un Centru de Excelentă, pentru că credem în România și potențialul ei. Oamenii care vor lucra cu noi, vor lucra la nivel mondial, alături de colegi din California, Germania sau Noua Zeelandă. Suntem prezenți în mai mult de 50 de țări, iar astfel se va putea vedea cât de important este Centrul de Excelență pe care îl dezvoltăm, pentru inovarea întregului grup”, a declarat Giovanni Cauteruccio CIO & CDO Prysmian.

Biroul de la București este o extindere a Centrului de Excelență în IT din Slatina, locul de unde sunt administrate toate procesele digitale ale fabricii.

În acest  Centru de Excelență specialiștii și dezvoltatorii de soluții SAP sau dezvoltatori IT se pot pregăti la cele mai înalte standarde. În același timp, personalul Centrului de Excelență va putea accesa diferite programe și oportunități din cadrul întregului Prysmian.

Investiția totală în Centrul de Excelență IT Prysmian se ridică la aproximativ 40 de milioane de euro pentru o perioadă de șase  ani. Din aceștia, 7,5 milioane de euro sunt parte a unui ajutor de stat din partea statului român, obținut în 2022.

În spațiul Prysmian din zona de coworking Mindspace din București vor lucra și angajații Prysmian ce sunt stabiliți în Capitală. Astfel procesele fabricilor Prysmian vor fi mai eficient administrate și acest lucru va scuti atât timpul pierdut cu deplasarea la Slatina, dar și va ajuta la creșterea productivității.

În biroul din București vor putea lucra 30 de persoane, angajați ai Centrului de Excelență, dar și angajați ce se află in tranzit.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share