10/07/2020

PSD Dâmbovița va dona un aparat pentru monitorizarea funcțiilor vitale către Spitalul Județean

PSD Dâmbovița a organizat astăzi prima conferință de presă online, noul mod de comunicare, datorat stării de urgență decretată din cauza pandemiei de Coronavirus. Au fost prezenți președintele Organizației – deputat Corneliu Ștefan, președintele executiv – senatorul Titus Corlățean și primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

Liderii social democrați s-au declarat nemulțumiți de lipsa de coerență a măsurilor şi a fermității lor, luate de către Guvernul PNL, fapt care duce la confuzie și situații neplăcute pentru autoriăți și oameni, care nu mai știu când și cum să le aplice.

În Dâmbovița nu s-a înregistrat până în prezent niciun caz confirmat de COVID-19, iar conducerea PSD, îndeamnă populația să fie în continuare responsabilă, solidară, și îi asigură de întregul suport pe toată această perioadă.

Iar în acest sens, se iau măsuri concrete pentru a veni în sprijinul personalului medical cu aparatură atât de necesară, nu doar acum, dar și pentru viitor.

Mai exact, PSD Dâmbovița va dona un aparat pentru monitorizarea funcțiilor vitale către Spitalul Județean Dâmbovița, în parteneriat cu Primăria Târgoviște și Consiliul Județean, donație făcută din ”indemnizațiile” liderilor politici. Tot în această direcție, consilierii PSD vor iniția și un proiect de hotârâre către Consiliul Județeam Dâmbovița, prin care va fi propusă achiziționarea unui aparat de depistare a COVID-19.

Declarații pe larg din conferința de presă:

Corneliu Ștefan:

  • Suntem în plină criză și avem nevoie de soluții concrete și solidaritate;
  • Lăsăm deoparte orice acțiune politică și vom lua toate măsurile pentru sănătatea dâmbovițenilor.
  • Este important să asigurăm resursele bugetare pentru oameni;
  • Instituțiile statului trebuie să comunice mai mult și să fim la curent cu toate măsurile care se iau.
  • Comunicarea, solidaritatea, buna credință , profesionalismul, sunt esențiale în aceste momente;
  • Despre ideea care se aude în presă, legată de repetarea anului școlar, nu este momentul să panicăm oamenii și copiii în aceste momente, și nici nu știm dacă se va lua această măsură.

Măsuri propuse de PSD Dâmbovița:

  • Vom forma un grup de specialiști pentru a lua cele mai bune soluții:
  • Solicit public tuturor consilierilor județeni și conducerii Consiliului Județean Dâmbovița să refacă bugetul privind alocările pentru sănătate.
  • PSD Dâmbovița va iniția un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului, pentru achiziționarea unui aparat de depistare a COVID-19, în valoare de 400.000 de lei, și ne așteptăm ca și cei din PNL să fie alături de aceste măsuri, dar și oamenii de afaceri care pot face astfel de donații către sistemul medical.
  • Solicităm Comitetului Județean pentru Situații de Urgență să găsească soluții pentru problemele din teritoriu; Avem nevoie urgentă de măști, mănuși, produse pentru personalul medical.
  • Zilele următoare, alături de Primăria Târgoviște și conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, PSD Dâmbovița, va sponsoriza Spitalul Județean cu un aparat de monitorizare a funcțiilor vitale; Costul este suportat din indemnizațiile noastre;
  • Facem apel către toți aleșii locali, sănăatea nu are preț și culoare politică.
  • Multumesc cadrelor medicale, personalului MAI, SMURD, ISU, care luptă în prima linie, suntem alături de voi toți.
  • Apel către dâmbovițeni, să dea dovadă de responsabilitate și de solidaritate pentru sănătatea lor și a celor din jur. Vom fi un sprijin pentru toţi oamenii.

Titus Corlățean:

“Este nevoie de un efort de solidaritate națională. PSD a ales să promoveze o poziție constructivă și utilă. N-a fost simplu să dăm girul PNL, dar am investit acest Guvern pentru că ne aflam într-o situație de criză. Susținem măsurile corecte, dar le amendăm pe cele care sunt jumătăți de măsuri. Dacă economia nu va funcționa, lucrurile nu vor merge bine. Guvernul PNL este lipsit de curaj și nu reușeste să acţioneze rapid, alocând resurse bugetare de doar 2% din PIB. Atenție, bani există, iar Guvernul are toată puterea în mână, iar dacă cumva nu sunt fonduri, se pot face rectificări bugetare.

PSD vine cu soluții și cerem să fie preluate. Parlamentul funcționează în continuare, am schimbat regulamentul fiecărei camere în parte și vom activa si un plen online, pentru că vom avea priorități legislative de dezbătut.

Am depus deja un proiect de lege pentru suspendarea plății ratelor la împrumuturile bancare până la sfârșitul anului. Tot astăzi vom depune un set de amendamente, un exemplu este plata cotei de 75% pentru angajații care și-au pierdut locul de muncă. Este necesară depunerea unei moțiuni simple, care să conțină măsuri concrete de ajutor pentru firme, iar apoi toate măsurile luate, să devină obligatorii. Se impune plafonarea prețurilor pentru produsele de bază, și sancțiuni pentru cei care profită de această criză. Guvernul este destul de incoerent  și nu se mișcă repede.”

Daniel Cristian Stan:

  • Ne aflăm într-o situație pe care nu credeam să o parcurgem;
  • Măsurile luate de Guvern până acum se contrazic între ele și generează confuzie în aplicarea lor;
  • Nu înțeleg ce caută termenul de ”recomandare” într-o Ordonanță militară? Ar trebui să fie luate măsuri ferme;
  • La nivel de conștiință al societății și comunității, nu s-a realizat gravitatea situației;
  • Nu știm dacă și la trasnportul public se aplică acea regulă de ”maxim trei persoane” care se pot deplasa;
  • În această perioadă încercăm să ajutăm toți oamenii aflați în carantină și izolare. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, prin Direcția de Asistență Socială, ia legătură cu cetațenii din aceste situații care au nevoie de ajutor. Nu există o resursă bugetară pentru asta, și nu am primit bani nici de la Guvern. Oamenii pot suna Direcția de Sănătate Publică Dâmboviţa, atunci când au nevoie de informații sau ajutor;
  • Nu știm de ce nu se mai comunică decât de la nivel central situația legată de Coronavirus în județul Dâmbovița;
  • Nu este normal să creaască prețurile la dezinfectanți în această perioadă, chiar și de 10 ori;
  • Noi am avut acțiuni de dezinfectare în şcoli, pe străzi, în spaţiile din unităţile administrativ teritoriale și facem tot ce se poate;
  • Cel mai important este să conștientizăm că este o problemă și să ne schimbăm stilul de viață;
  • Este necesar să nu plecăm de acasă, decât dacă este absolut necesar, nu este un capăt de țară că nu mai socializăm, să realizăm gravitatea situaţiei, şi să nu ajungem la situaţii critice.

Citeşte şi:

Ce avem voie și ce este interzis pe timpul Stării de Urgență. Ordonanța militară numărul 2 a intrat în vigoare astăzi

Deputatul Corneliu Ștefan: “Mi se pare anormal ca prefectul să nu ne informeze”

PSD propune SUSPENDAREA până la sfârșitul anului a plății ratelor la împrumuturi

Corneliu Ștefan, președintele PSD Dâmbovița – Îndemn la solidaritate, recunoștință și înțelegere

PSD Dâmbovița propune guvernului adoptarea unor măsuri economice și sociale de urgență

Distribuie acest articol Oficial Media
Share