Conferință de presă PSD Dâmbovița:
Declarații, Costin Cozma, purtător de cuvânt și consilier local PSD:
”Lupta pentru şefia PNL îi dezamăgește pe români și îi derutează pe partenerii internaţionali. Ce văd aceștia când se uită spre România? Un prim-ministru care se teme de propriul trecut, un șef de partid care își atacă premierul pe care inițial l-a susținut, un președinte ignorat de Guvernul și de „Parlamentul Meu” și o populație divizată și abandonată.
Adică, un teren fertil pentru haos, vulnerabilități și pași hotărîți către piederea suveranității, dacă ne gândim la împrumuturile lui Florin Cîțu şi costurile lor imense.

Pentru ce luptă Florin Cîțu?
Dacă în urmă cu 20 de ani lupta pentru libertate în SUA, propria libertate, în cazul în care va câştiga alegerile interne pentru şefia PNL, va trebui să lupte pentru a evita scindarea partidului și pentru a păstra guvernarea, pentru că, cel mai probabil, nu va mai avea susţinere parlamentară după 25 septembrie. Asta în cazul în care o moțiune de cenzură o să apară după organizarea Congresului PNL. O victorie a lui Florin Cîțu în septembrie ar echivala cu o perioadă de instabilitate politică majoră, care ar putea genera o serie de scenarii mai mult sau mai puțin previzibile.
Pentru ce luptă Ludovic Orban?
În cazul în care alegerile interne ar fi câştigate de domnia sa, are vreun as în mânecă pentru a-l determina pe Klaus Iohannis să îl numească din nou premier? O victorie a lui Ludovic Orban în lupta internă ar putea însemna o perioadă în care PSD ar lucra în liniște pentru câștigarea alegerilor din 2024 și transformarea PNL într-un partid irelevant, după eșecul celor două guvernări.
Oricare dintre cei doi în scaunul de la Palatul Victoria ar reprezenta un dezastru pentru România. Împreună, Florin Cîțu și Ludovic Orban au dus datoria publică la 50% şi deficitul bugetar la 10%, inflaţia a ajuns la 5%, benzina la 6 lei, energia electrică s-a scumpit cu 21%, gazele cu 25%, scumpiri care generează alte scumpiri la bunurile de larg consum.

Cine ar mai putea avea încredere și cine ar mai putea gira alte împrumuturi unei administrații care nu a implementat încă, după doi ani de guvernare, nicio reformă promisă? Cu oricare dintre cei doi în fruntea statului, România ar avea mari șanse să devină nefinanțabilă, iar 2022 – 2023 să devină o reeditare chiar mult mai dureroasă a anilor 2009 – 2010.
Lipsa de seriozitate a liberalilor se vede și în respectarea unor prevederi legale.
Este pentru a doua oară când guvernarea condusă de PNL îi minte în față pe profesori, chiar înainte de începerea anului școlar. Refuzul de a respecta promisiunea majorării salariilor profesorilor este în totală contradicție cu „creșterea fantastică de 13,6%” a lui Cîțu. Este dovada că e o creștere iluzorie, care nu se poate regăsi în buzunarele românilor. În loc ca veniturile din economie să ajungă în buzunarele românilor, plătim dobânzi de miliarde în buzunarele băncilor, în urma împrumuturilor uriașe făcute de Cîțu.
Majorarea care trebuia acordată la 1 septembrie a fost reglementată inițial de Guvernarea PSD. Termenul a fost însă prorogat cu un an de către Orban, respectiv pentru 1 septembrie 2021. Deci, PNL va rămâne un partid anti-educație, indiferent cine va câștiga competiția internă. Și Orban, și Cîțu s-au opus în mod direct creșterii finanțării și salarizării în sistemul de educație.
Este o dovadă în plus că marele și singurul program prezidențial „România Educată” este doar o mare gogoașă demagogică, care nu a avut niciodată susținerea PNL.
Revenind la județul Dâmbovița și la schimbările făcute la nivelul conducerii mai multor instituții de învățământ, avem dovada clară că Inspectoratul Școlar Dâmbovița s-a privatizat.
Altfel, nu ne explicăm de ce conducerea Inspectoratului nu a ținut cont de indicațiile primite de la ministrul Educației, domnul Câmpeanu. Acesta a transmis, către toate inspectoratele școlare, următoarele:
“Revin cât se poate de clar cu mesajul:
Concursul pentru ocuparea posturilor de director va începe în data de 14 septembrie. Până atunci, pentru un semestru, suntem desigur toți de acord cu privire la avantajele continuității. Se schimbă directorii doar dacă sunt motive justificate legal sau din perspectiva managementului educațional, dacă se pensionează sau dacă nu-și mai dau acordul pentru continuare.”
Situația generată, fiecare face ce vrea, arată cât de bolnav este sistemul instituit de PNL. În loc să-i preocupe pregătirea școlilor pentru începerea noului an școlar, ei stau să schimbe directori. Știm că școala ar putea începe, în format fizic, dacă rata de infectare nu depasește 6%. Din păcate, șansele să depășim acest procent sunt mari.
Ne vom trezi în situația în care presiunea va fi mutată pe administrațiile publice locale. I-a întrebat cineva pe primari cum se vor descurca? Sunt ei pregătiți financiar pentru redeschiderea anului școlar?
Situatia este pe muchie de cuțit în Dâmbovița. Primăriile abia mai au bani de funcționare, iar pentru începerea anului școlar nu vor putea să se descurce.
Este degringoladă totală în țară. Dar ei, cei de la Guvernare, au cu totul altă treabă. România nu mai există demult pentru ei.”

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice