20 ani de lupte neîntrerupte pentru mai multă liniște și mai mult frumos în Retezatul nostru drag. Tot la începutul acestei luni, un mare pas a fost făcut înainte. Noul plan de management al parcului național Retezat a fost publicat în Monitorul Oficial și include în strictă protecție văi prețioase precum Râu-Șes.
Planul de management va sta la baza activităţii Regiei Naţionale a Pădurilor RomsilvaAdministraţia Parcului Naţional Retezat R.A. și se constituie ca document de referinţă pentru planificarea activităţilor legate de Parcul Naţional Retezat, rezervațiile RONPA0511 Gemenele și RONPA0513 Peștera Zeicului, și siturile Natura 2000 suprapuse parțial ROSCI0217 Retezat și ROSPA0084 Munții Retezat, activităţi desfăşurate atât de structura de administrare, cât și de deţinătorii/administratorii de terenuri și de cei ce doresc să iniţieze și să desfăşoare activităţi pe teritoriul parcului. Statutul de parc naţional, ca zonă destinată prioritar protecţiei și conservării valorilor naturale, este cunoscut de majoritatea factorilor interesaţi, din momentul înfiinţării lui în 1935.
În planificarea acţiunilor de utilizare durabilă a resurselor naturale, deţinătorii și administratorii de terenuri au ţinut cont, în general, de statutul de parc naţional, respectând în mare măsură principiile de conservare.
Obiectivele principale de management în Parcul Național Retezat sunt: protecţia şi conservarea ecosistemelor, conservarea resurselor genetice şi a diversităţii biologice; menţinerea cadrului fizico-geografic în stare naturală; excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale care contravine obiectivelor de conservare; educaţia ecologică; turismul şi recreerea.
Obiectivele secundare de management în Parcul Național Retezat sunt: desfăşurarea activităţilor tradiţionale de utilizare a resurselor naturale de către şi în beneficiul comunităţilor din zonă, reconstrucţia ecologică, cercetarea ştiinţifică și menţinerea atributelor culturale/tradiţionale. Parcul Național Retezat are o suprafață de 38315,95 ha și se întinde pe teriotoriul administrativ al al comunelor Râu de Mori, Sălașul de Sus, Pui, Zăvoi, Padeș, Tismana și al orașului Uricani.
”Acum 20 de ani ne-am luptat cu Băsescu care asfalta ilegal în sudul Retezatului pe Valea Jiului de Vest spre pasul Jiu-Cerna. Am câștigat toate bătăliile, iar lovitura de grație a venit acum câțiva ani când păduri prețioase au fost incluse în UNESCO.
În aceeași zona, mai exact la Câmpușel, ne-am luptat și cu Holzindustrie Schweighofer până în 2015 când au încetat tăierile, iar în 2018 am semnat un armistițiu pentru oprirea definitivă a tăierilor în acea zona.
Tot cu ei ne-am luptat și în Valea Râu-Șes unde pădurile virgine erau tăiate la ras și ajungeau pe poarta fabricii din Sebeș. Am fost agresați când am filmat camionul cu lemne din Retezat până la fabrică.
Retezatul a fost ciopârțit în multe colțuri, dar de pe 5 noiembrie va fi liniște totală pentru totdeauna pe 75,66% din suprafața totală a parcului. Au mai rămas câteva colțuri de protejat, precum Râul Alb unde a avut loc o tentativă de omor căreia abia i-am supraviețuit. Cu timpul vom salva și Râul Alb.vDar, nu au fost numai investigații și expuneri, ci si cercetare științifică, dezbateri și procese în instanță cu autoritățile corupte. Azi, știm că efortul nostru a meritat. Retezat este printre parcurile naționale preferate ale multor iubitori de natură, datorită paradisului pe care îl găzduiește” au transmis cei de la Agent Green.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
SPIRITUALITATE
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
Ceaiul de chimion – adjuvant în numeroase probleme digestive
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Partidul Social Democrat trebuie să rămână cel mai important partid politic din România
Cum să devii milionar? Banii sunt un echivalent al energiei interioare