Sa apelezi la astfel de mijloace pentru a denigra o parte a consilierilor locali din orice zona politica ar fi acestia, sa-l acuzi pe primar ca a indatorat orasul (cand se pare ca imprumutul despre care se vorbeste, e raul cel mai mic) este nedrept, atata vreme cat nu au existat alte solutii. Sau daca ele existau, „binevoitorii” trebuia sa le puna pe masa CLM Targoviste.
O manifestare jalnica si disperata de a lovi in PSD si mai ales in Cristian Stan, pe care nici pe departe nu l-as acuza de jocuri de culise in defavoarea comunitatii pe care o conduce ca interimar. Eu, personal, am scris ca vreau sa mi se raspunda la doua intrebari legate de banii europeni si drumul de centura, insa de aici pana la acte pur politice la care s-a apelat prin impartirea de fluturasi „informativi”, este cale lunga si interese meschine.
Sa pui poza unor oameni pe un manifest gen „wanted” mi se pare incorect si mai mult, un atac personal care le poate afecta imaginea acum si in viitor. Au copii, rude, prieteni si nimeni nu mai poate sterge in ochii acestora, eticheta de vinovat. Ce instanta a pronuntat „guilty”? Nu se face asa ceva decat in stare de razboi. Iar cine porneste un razboi nu il face pentru targovisteni ci in interes propriu.
Cristi Iordache
Urmariti in continuare declaratia primarului interimar, Cristian Stan din conferinta de presa de astazi, 15.12.2015:
Adversarii nostri politici in loc sa vina cu proiecte, sa vina cu propuneri, concrete, constructive, in loc sa-si asume o dezabtere administrativa corecta, pe fata, pur si simplu recurg la o serie de gesturi mizerabile, incalificabile. Aseara, municipiul Targoviste a fost impanzit de un flyer denigrator, de fapt, o campanie care este continuata la aresa noastra si care a inceupt in urma cu cateva luni. Se pare ca la Targoviste a face politica inseamna a arunca mizeria pe jos si a-i lasa pe altii sa o stranga. Flyerul aduce in discutie un proiect, cel legat de centura Municipiului Targoviste si ne acuza tot pe noi, cei care incercam din rapsuteri sa salvam aceste proiecte de esecul sau. Proiectul de reabilitare al centurii este inceput in 2009, in 2010 era semnat contractul de executie, termenul de finalizare fiind august 2012. La momentul respectiv au existat numeroase solicitari din partea echipei de implementare a proiectului, trei la numar, potrivit acrora SC Cast SRL nu-si indeplineste obligatiile contractulae. Timp de un an de zile, conducerea Primariei Municipiului Targoviste de la acea data a refuzat rezilierea contractului, ajungandu-se in situatia ca echipa de implementare a proiectului sa-si dea demisia si numai la acel moment contractul a fost reziliat cu sapte zile inainte de implinirea termenului contractual. Desi proiectul era la 23%, desi existau numeroase probleme de calitate, astfel incat un an de zile s-a batut pasul pe loc in mod absolut inexplicabil. ( Cristian Stan)
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului