Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Războiul părinți – profesori, o manipulare?

Sunt o fire foarte analitică. Despic firul, nu în patru, ci în 24, până când sunt convinsă că am înțeles despre ce este vorba în propoziție.

Acum propoziția este o frază foarte încâlcită din care mi-e greu să înțeleg ceva. Văd că aparatul de propagandă al guvernului funcționează la cote maxime și își face treaba al naibii de bine. Specialitatea lui? Abaterea atenției de la problemele cu adevărat grave și reale din societatea românească.

Adevăratele probleme ale momentului…

Avem un început de an școlar plin de necunoscute, cu măsuri care se bat cap în cap și promisiuni făcute pentru a câștiga capital electoral.

Decizii valabile cel mult 24 de ore.

Miniștri care habar nu au ce fac colegii lor.

Dar se preocupă cineva de aceste probleme? Nu!!! Au ieșit la iveală niște filmulețe cu profesori care negociază corigențe, profesori care se plâng de măști, dar mai ales…

Dar…

…ce se întâmplă în aceste ultima lună în România este greu de înțeles.

O avalanșă de știri care au ca subiect principal copiii. Răpiri, violuri, abuzuri și toate încep sau se termină la …școală. Profesorii sunt demonizați, școala judecată, părinții provocați să se revolte, să protesteze exact împotriva instituției și a celor care , în mod normal, sunt partenerii lor cei mai de încredere.

Tot întâmplător sau nu, ministrul educației tace cu lunile sau se bâlbâie cu o frenezie demnă de Spitalul 9. Și provoacă un adevărat război între partenerii în educație.

Cui îi folosește acest război?

Care sunt problemele de la care ni se abate atenția cu aceste cazuri pline de încărcătură emoțională?
Cum de am permis, noi, societatea asemenea manipulare?

Ne atacăm unii pe alții, părinți și profesori, când ar trebui să facem front comun împotriva celor care profitând de sensibilitățile noastre ne manipulează după bunul lor plac.

În acest război surd și fără sens uităm că și unii și ceilalți ne dorim același lucru: binele copiilor. Ei au nevoie de stabilitate, de repere morale sănătoase, de modele sociale cu adevărat valoroase. Ar trebui să ne concentrăm pe nevoile lor, pe pregătirea lor pentru vremurile deloc ușoare care îi așteaptă.

Ce facem noi? Ne pierdem timpul și ne consumăm energiile în discuții sterile, fără sens și conținut. Ne dezumanizăm ca să…ce?
Suntem peste 230.000 de profesori în România și cam 3.000.000 de elevi, care au cel putin 4.000.000 de părinți. Realizați acum ce forță reprezentăm părinții și profesorii împreună?

Vă dați seama că dacă ne-am pune în minte să le cerem socoteală pentru ceea ce le fac copiilor noștri ar intra în pământ de frică?

Înțelegeți de ce ne vor în război unii împotriva altora?

Înțelegeți de ce susțin și promovează conflictul părinți- profesori?

Oare de ce am uitat proverbul românesc „unirea face puterea” în timp ce ei au învățat al naibii de bine străinul „divide et impera”?
Poate îmi dați voi niște răspunsuri. Și chiar dacă doar v-am pus pe gânduri tot este bine…