Cu ocazia prăznuirii ortodoxe a Înălțării Sfintei Cruci, marți, 14 septembrie, Ministerul Apărării Naționale a marcat, printr-o ceremonie militară și religioasă organizată la Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial situată pe Muntele Caraiman, încheierea operațiunilor majore de restaurare, reabilitare și conservare a acestui monument.
Platoul din apropierea Vârfului Caraiman din Munții Bucegi, pe care se înalță „Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial”, a fost locul ales pentru ceremonia militară și religioasă prilejuită de sărbătoarea de Înălțare a Sfintei Cruci.
Desfășurată în prezența ministrului apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și a șefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, ceremonia a inclus depunerea de coroane de flori în memoria eroilor căzuți și vizitarea spațiului expozițional amenajat în incinta monumentului.

Proiectul de reabilitare a fost cofinanțat de Uniunea Europeană și de Ministerul Apărării Naționale.
Efortul considerabil de a ridica „Crucea Caraiman”, între anii 1926-1928, a reprezentat gestul prin care generațiile de după Primul Război Mondial și-au adus prinosul de recunoștință eroilor căzuți în luptele de pe Valea Prahovei. Vremurile nu au cruțat monumentul, acesta intrând într-o avansată stare de degradare. ”A venit rândul generației prezente de a-și arăta respectul pentru înaintași, respect manifestat și prin realizarea lucrărilor de reabilitare a „Monumentului Eroilor de pe Vârful Caraiman”. Avem o datorie de onoare să păstrăm vie amintirea acelor vremuri glorioase, să cinstim memoria celor ce le-au înfăptuit și să ducem mai departe spiritul și valorile naționale. Între obiectivele majore ale Armatei României se înscrie și acela al promovării identității naționale, restaurarea monumentului fiind una dintre modalitățile prin care contribuim la îndeplinirea acestui obiectiv” a ținut să trasmită generalul Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
DESCHIDEREA OFICIALĂ SEZONULUI DE IARNĂ de petreceri și distracție 2025–2026 la Straja
Patru comune din România vor purta titlul de Sat European de Tineret în 2026
Am învățăt despre ariile protejate, conservarea patrimoniului local, schimbările climatice, soluții pentru reducerea conflictului om-urs